19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSănătateMedicii cu sindrom de burnout au o probabilitate mai mare să facă...

Medicii cu sindrom de burnout au o probabilitate mai mare să facă erori medicale majore

”Încercările de reglementare a activităţii în domeniul asistenţei medicale, pentru a preveni erorile, nu sunt suficiente. Trebuie să rezolvăm prolemele legate de factorul uman care contribuie la erori, în special epuizarea medicilor”, a declarat dr. Daniel Tawfik, de la Şcoala de Medicină a Universităţii Stanford din California, autorul principal al studiului.

Sindromul burnout este caracterizat de epuizare emoţională, cinism şi senzaţia de scădere a eficienţei la locul de muncă, a explicat Tawfik.

Angajaţii din sectorul sănătăţii şi oricine altcineva cu o muncă stresantă care implică interacţiunea cu oamenii sunt expuşi unui risc mai mare de burnout.

Potrivit estimărilor, peste jumătate dintre medicii din Statele Unite suferă de burnout, iar 45% raportează o oboseală excesivă, afirmă Tawfik şi colegii săi în raportul inclus în Procedurile Clinicii Mayo.

Autorii au adăugat că există dovezi tot mai mari că sindromul de burnout al medicilor poate afecta siguranţa pacienţilor, fiind posibil să contribuie la erorile medicale care provoacă anual moartea a până la 200.000 de oameni în Statele Unite.

În cadrul studiului, 6.695 de medici au fost întrebaţi dacă au simptome de burnout, oboseală sau gânduri de sinucidere şi dacă au făcut erori medicale majore în ultimele trei luni.

În total, 10,5% dintre participanşii la cercetare au spus că au făcut recent o eroare medicală majoră, între care erori de judecată, diagnostic greşit sau eroare tehnică.

O proporţie de 55% dintre erori nu au afectat pacienţii, 5,3% au dus la probleme permanente de sănătate şi 4,5% la moartea pacienţilor.

Dintre medicii care au declarat că au făcut erori medicale, 78% aveau simptome de burnout, comparativ cu 52% în cazul celor care nu au raportat erori.

Medicii care au făcut greşeli au raportat un nivel ridicat de oboseală în proporţie de 78%, comparativ cu 52% în cazul celor care  nu au raportat greşeli. În privinţa gândurilor de sinucidere,  proporţiile au fost de 13%, respectiv 6%.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...
Ultima oră
Pe aceeași temă