12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTechEgipt: S-a descoperit un sarcofag negru masiv

Egipt: S-a descoperit un sarcofag negru masiv

Descoperirea neobișnuitului sarcofag confecționat din piatră neagră s-a produs întâmplător. Vreme de peste 2000 de ani, artefactul a stat, în uitare, sub stratul gros de pământ. Arheologii care au participat la lucrările de excavare au afirmat că este cel mai mare sarcofag de granit descoperit vreodată în Alexandria. Masivul obiect de piatră are o înălțime de peste 1,80 metri și o lățime de peste 1,65 m, notează Cunoaștelumea.ro.

În același mormânt a fost descoperit încă un artefact, datând tot din Epoca Ptolemeică: un bust de alabastru, care se pare că a constituit o reprezentare a nobilului al cărui trup a fost depus în sarcofag. Aceste obiecte își au misterul lor, întrucât nu a putut fi stabilită identitatea aristocratului înhumat. Foarte probabil, a fost o persoană de rang înalt, cu origini macedonene sau elene.

Nici bustul de alabastru nu oferă prea multe indicii, de vreme ce este atât de deteriorat încât trăsăturile chipului nu mai pot fi reconstituite, analizate. Cert este că persoana înhumată avea un statut social înalt, date fiind dimensiunile sarcofagului și calitatea materialului folosit. Misteriosul sarcofag de piatră neagră, vechi de peste două milenii, constituie o descoperire de mare interes, care contribuie la îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a culturii egiptene din vremea Dinastiei Ptolemeice

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă