După o a doua zi de întâlniri foarte tensionată, mai ales din cauza pretențiilor președintelui american ca Aliații să crească bugetele de apărare națională la 4% din PIB, Donald Trump a reafirmat angajamentul Statelor Unite la NATO.
Într-o declarație de presă făcută la finalul sesiunii extraordinare, acesta a susținut că Alianța a devenit mai puternică după discuțiile de astăzi și că țintele bugetare de 2% vor fi atinse mult mai devreme – în câțiva ani.
Cu privire la o posibilă ieșire din NATO, Trump a declarat că ar putea să facă acest lucru fără să aibă nevoie de acordul Congresului american, dar că America nu va ieși din NATO și, astfel, discuția nu are sens.
Majoritatea întrebărilor presei au fost despre întâlnirea cu Putin de luni, la Helsinki. Trump nu a dat prea multe detalii despre pozițiile pe care le va susține în fața lui Putin. Cu toate acestea, i-a răspuns unei jurnaliste din Georgia că delegația georgiană l-a impresionat pozitiv și că situația din Georgia i se pare dificilă. Cu privire la statutul Crimeei, acesta a dat vina pe Obama pentru situația din Ucraina și a susținut că această anexare n-ar fi avut loc cu el președinte. Trump a subliniat, însă, că Rusia a făcut investiții considerabile în Crimeea, dar nu a dorit să spună dacă va recunoaște anexarea.
Întrebat de presă, care ar putea fi rezultatul cel mai bun la care speră după întâlnirea cu Putin, Trump a răspuns că dispariția armelor nucleare este ceea ce și-ar dori cel mai mult. Acesta a mai declarat că nu vrea ca Putin să fie o amenințare pentru Europa și că de-aceea există NATO și bugetul uriaș de apărare al SUA.
Cu privire la relația cu Iranul, Trump a susținut că nu a escaladat tensiunile cu Iranul și că așteaptă în orice zi un telefon din Iran pentru a face o înțelegere.