25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportNaționala de tineret, înfrângere la limită în Ucraina

Naționala de tineret, înfrângere la limită în Ucraina

Echipa antrenată de Adrian Mutu a făcut un meci modest, iar puţinele ocazii de gol s-au încheiat cu finalizări individuale, în locul altor soluţii mai bune.

Ucraina a fost aproape să deschidă scorul în minutul 15, la o mare greşeală a lui Haruţ, dar în cele din urmă a obţinut doar un corner.

România a avut doar două oportunităţi în prima parte, un şut al lui Ciobanu la colţul scurt, prins de portar (21) şi un şut al lui Măţan, blocat de defensiva gazdă (42).

Gazdele au ratat prin Nazarenko (32), care a reluat pe lângă poartă din poziţie bună, şi prin Bondarenko (37), care a şutat peste poartă de la 20 de metri.

Repriza a doua a fost una mai alertă, cu mai multe faze de poartă şi cu o echipă a Ucrainei mai incisivă, mutările făcute de selecţionerul Rotan aducând plusuri, spre deosebire de schimbările realizate de Adrian Mutu.

Cele mai mari ocazii ale gazdelor s-au consumat în minutul 70, când Vlad a respins mingea trimisă cu capul de Şevţov, pentru ca la cornerul care a urmat Popov să reia cu capul, Vlad a respins, iar Sirota a tras peste poartă.

Drăguş (75) a şutat la colţul scurt, dar portarul a fost din nou pe fază, după care Olaru (78) a tras din voleu în plasa laterală.

În minutul 79, Ţitaişvili a căzut în careul echipei noastre la un duel cu Marin, fără ca jucătorul echipei Pisa să îl atingă, iar arbitrul a dictat în mod eronat penalty, transformat de Buleţa (80).

România a căutat golul egalării şi a avut o mare ocazie, prin Paşcanu, dar mingea reluată de fundaşul nostru a lovit bara (83).

După acest rezultat, România ocupă locul al doilea în clasamentul grupei, iar marţi va juca pe teren propriu, împotriva Maltei, la Giurgiu.

 

Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...
Ultima oră
Pe aceeași temă