19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăEconomieRomânii se adaptează vremurilor. Roșii crescute în apă

Românii se adaptează vremurilor. Roșii crescute în apă

Realizată pe o suprafaţă de 2.688 metri pătraţi, sera este destinată culturii hidroponice pentru roşiile cherry şi dispune de tehnologie olandeză de ultimă generaţie, a precizat pentru Agerpres administratorul fermei, Robert Muntean.

Proiectul “Construire seră, spaţiu tehnic aferent şi dotarea cu echipamente specifice”, finanţat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, are o valoare de 704.769 de euro.

Conform lui Muntean, prin aceste dotări moderne, de ultimă generaţie, sera este unică în vestul României.

Sera va fi inaugurată, vineri, 20 iulie, în comuna Toboliu, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea şi a directorului AFIR, Adrian Ionuţ Chesnoiu.

Agricultura hidroponică presupune creşterea plantelor în apă şi nu pe sol.

Directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor, Nicolae Hodişan, a precizat, pentru AGERPRES, că este o investiţia de la Toboliu este una apreciabilă, într-o tehnologie care se practică la scară mondială.

“Este într-adevăr o valoare mare care trebuie apreciată, ca şi iniţiativa operatorului, deoarece nu vom mai importa roşii din alte ţări. Ca şi tip de agricultură, este o tehnologie modernă, practicată din ce în ce mai mult pe scară mondială. Din punctul meu de vedere, a elimina solul şi a-l înlocui cu vată minerală nu este ceva de lăudat, dar nici de criticat. De fapt, alimentarea plantelor se va face cu substanţe nutritive prin sisteme de distribuţie. Fiecare plantă va avea propriul ei alimentator şi un sistem computerizat va alimenta plantele cu aceste substanţe nutritive, care vor fi metabolizate de plante în vitamine, fitonutrienţi etc. Noi ne-am bucura mai mult pentru sistemul de agricultură tradiţional. Dar este şi acesta un trend nou şi trebuie acordată atenţia cuvenită”, a declarat Hodişan.

Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă