Acesta este titlul unui roman celebru al lui Knut Hamsun, numai ca voi citi din alta carte. Asadar: "Pentru cei care se lupta cu foamea e chiar mai rau. Ganditul exagerat la mancare nu-ti poate aduce decat necazuri. Astia sunt obsedatii, cei care refuza sa vada realitatea. Cei care bantuie dupa prada, fara ragaz, scurmand dupa orice farimita, riscand enorm pentru cea mai mica imbucatura. Oricata hrana ar gasi, nu va fi niciodata de ajuns. Mananca fara sa se sature vreodata sfasiind in bucati cu o graba salbatica si culegand cu degete scheletice, cu falcile tremurand niciodata in repaus. In mare parte hrana li se prelinge pe barbie iar ceea ce reusesc sa inghita de cele mai multe ori varsa in cateva minute. E o moarte inceata, ca si cum hrana ar fi o valvataie, o dementa pe dinauntru. Sunt convinsi ca se hranesc ca sa ramana in viata dar de fapt chiar ei sunt cei folositi drept hrana…"
Acest fragment este din romanul lui Paul Auster, In tara ultimilor lucruri, aparut anii trecuti la Humanitas. Este un roman sumbru, scris simplu dar dens, care se refera la un fel de lume in care primeaza instinctele, situata la antipodul civilizatiei pe care un autor nord american ca Paul Auster se presupune ca o cunoaste foarte bine. Am ales fragmentul respectiv tocmai fiindca in ciuda caracterului sau aparent intunecat tradeaza un sens spiritual cu totul si cu totul surprinzator. Despre ce este vorba? Este vorba tocmai de relatia dintre mancator si mancat, dintre cel care se jertfeste si ceilalti care profita de pe urma acestui sacrificiu si se indestuleaza. Ultimii oameni, caci in tara ultimelor lucruri sunt si ultimii oameni, mananca cu o disperare iesita din comun. Cu toate acestea, precizeaza romancierul, nu mananca ci sunt mancati.
In momente cand parca orizontul se inchide si pierdem orice speranta, intr-un mod salvator desi foarte dur, isi face aparitia ingerul exterminator, Abaddon, cel din abis, care se ospateaza din umanitatea debusolata. Auster are intuitia unui mare sciitor, in clipa in care inverseaza inteligent planurile. Ce vedem la urma urmei acum, in societatea contemporana? Restaurante, fast-food-uri, bodegi, crasme, taverne, una peste alta, localuri in care oamenii, indiferent daca e sau nu post, beau si mananca. Apetitul lor in continua crestere, doar pofta vine mancand, simbolizeaza in mod exact o anumita disperare existentiala, plictiseala si deruta, faptul ca nu mai au ce face cu ei insisi si atunci toate preocuparile se indreapta asupra matelor. De fapt, prin developare, situatia sta invers. Nu oamenii mananca, ci sunt mancati de catre ingerul care astfel mantuieste o omenire scapata din tatani. Ingerul se hraneste cu trupurile noastre, cu patimile si viciile noastre, convertindu-le intr-o inedita substanta euharistica. Mancam lasandu-ne mancati fara sa stim aceasta. Rolul scriitorului este acela de-a ne developa, scotand la iveala launtricul si impingand fatada in plan secund. Dovada ca negativul e uneori mai important decat fotografia.
