12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieO firmă de asigurări va plăti daune de 100 de milioane de...

O firmă de asigurări va plăti daune de 100 de milioane de lei pentru pagubele aduse de secetă

Groupama Asigurări, unul dintre liderii pieței de asigurări din România, a plătit până în acest moment, pentru anul agricol 2019 – 2020, daune în valoare de 37 milioane de lei, majoritatea cauzate de secetă, furtuni și grindină.

De asemenea, în baza dosarelor deja avizate până la această dată, valoarea totală a daunelor plătite se va situa în jurul sumei de 100 milioane de lei, anunță un comunicat de presă difuzat de compania Groupama Asigurări.

Culturile cele mai afectate sunt de porumb și floarea soarelui, pe fondul unui trend ascendent al secetei extreme, care a produs peste 80% din pagube.

„Fermierii români sunt vulnerabili în calea fenomenelor meteo extreme din ce în ce mai frecvente, înregistrând pagube tot mai mari și mai greu de depășit de la un an la altul. Agricultura este, însă,  o parte determinantă a economiei noastre, România fiind al 5-lea producător agricol din Uniunea Europeană. Fermierii români vor putea în continuare să-și asigure culturile împotriva celor mai frecvente riscuri precum secetă, grindină, furtună, ploi excesive, incendiu, arșiță sau înghețuri. Pentru sustenabilitatea agriculturii pe termen mediu și lung este, însă, nevoie și de un set de măsuri de prevenție care ar putea reduce frecvența și gradul de distrugere provocat de fenomenele extreme, o legislație simplificată și mai puțină birocrație – toate măsuri importante și pentru ca sistemul de asigurări să poată prelua aceste riscuri la un cost mai mic pentru fermieri”, a declarat Călin Matei, Director General Adjunct, Groupama Asigurări.

Această firmă asigură în prezent peste 830.000 de hectare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă