19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTulcea: Peste 50 de sancţiuni aplicate în primele cinci zile de utilizare...

Tulcea: Peste 50 de sancţiuni aplicate în primele cinci zile de utilizare a pistoalelor radar

Inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Daniel Grădinaru, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că pistolul radar prezintă avantajul de a putea fi folosit atât în timpul zilei, cât şi în timpul nopţii.

“Avantajele acestui sistem constă în faptul că poate funcţiona pe timp de zi şi de noapte şi în faptul că nu poate fi detectat de aparatele antiradar. El a intrat în dotarea IPJ la sfârşitul lunii trecute şi a fost deja utilizat de agenţii Serviciului Rutier”, a afirmat comisarul şef Grădinaru.

Potrivit şefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ Tulcea, Aurel Lefterache, noul aparat radar a fost folosit cinci zile, timp în care au fost aplicate 54 de sancţiuni contravenţionale.

“Suntem în faza de formare a operatorilor radar. Avem atestaţi trei formatori”, a precizat comisarul şef Lefterache.

Cea mai mare viteză detectată de noul aparat radar a fost de 156 de kilometri pe oră, potrivit şefului Serviciului Rutier din cadrul IPJ.

Achiziţia de către Inspectoratul General al Poliţiei Române a mai multe aparate performante de măsurare a vitezei face parte din strategia instituţiei de a micşora cu 50% numărul accidentelor rutiere şi al victimelor acestora până în anul 2020.

De la începutul acestui an până pe data de 5 iulie, pe drumurile publice din judeţul Tulcea, s-au produs 24 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a şase persoane şi rănirea gravă a altor 18, principalele cauze generatoare ale acestora fiind nerespectarea regimului legal de viteză , conducerea sub influenţa alcoolului, indisciplina pietonală, precum şi abateri comise de biciclişti.

Cele mai citite

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Despre iubirea creștină

Despre om se vorbește azi mai mult fragmentar – ca ființă capabilă să muncească, cerebrală, ca una care are idealuri și întreprinde, una  care...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă