20.5 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăȘtirile zileiRadio Europa Liberă revine în România și Bulgaria

Radio Europa Liberă revine în România și Bulgaria

Un comunicat de presă de la Washington, transmis astă-seară, anunță planuri ale companiei Radio Europa Liberă/Radio Libertatea de a lansa noi servicii de știri în România și Bulgaria în scopul consolidării peisajului mediatic din cele două țări.

Comunicatul îl citează pe președintele companiei REL/RL, Thomas Kent cu declarația:

„Sperăm în mod special ca transmisiunile noastre, realizate de jurnaliști locali, să contribuie la dezvoltarea unei prese libere, să promoveze valorile și instituțiile democratice și să suțină dezbaterile în ambele țări despre locul lor în NATO, în Uniunea Europeană și în celelalte organizații occidentale. Așteptăm să intrăm în parteneriat cu media locale independente și cu societatea civilă”.

Potrivit comunicatului de presă, oficialități guvernamentale, reprezentanți ai societății civile și ziariști din ambele țări și-au exprimat îngrijorarea că dezinformarea, corupția și divizările sociale sînt pe cale să submineze sistemele lor politice.

Radio Europa Liberă/Radio Libertatea va începe să transmită, începînd din decembrie 2018, reportaje multi-media, analize politice în limbile bulgară și română și să activeze în parteneriat cu instituțiile media locale pentru a da amploare proiectelor existente, pentru a promova responsabilitatea pe plan public și pentru a contracara informațiile false.

Cele mai citite

Zeci de persoane, care încercau să ajungă în Piaţa Taksim pentru o manifestaţie de 1 Mai, reţinute de poliţie

Zeci de manifestanţi adunaţi la Istanbul pentru a sărbători 1 Mai au fost reţinuţi miercuri de forţele de ordine.Primele altercaţii au apărut în timp...

ONU încearcă să împiedice “o tragedie fără margini” în oraşul Rafah

Responsabilul ONU pentru situaţii umanitare de urgenţă Martin Griffiths a avertizat marţi, într-o declaraţie, că o operaţiune la sol a armatei israeliene în oraşul...

Zelenski vede Ucraina membru în NATO cu o condiție majoră

Președintele Volodimir Zelenski consideră că Ucraina nu va putea deveni membru NATO până când nu va câștiga războiul cu Rusia, conform observatornews.ro. Secretarul general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă