16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăEconomieAmnistia nu este și pentru firmele în insolvență sau datornicii din chirii

Amnistia nu este și pentru firmele în insolvență sau datornicii din chirii

„Legea prevede nişte categorii care nu au cum să facă obiectul unei amnistii. Acum suntem într-o fază incipientă, o să discutăm şi când avem un material foarte clar, coerent şi cu mai multe alternative, le vom discuta public”, a declarat Eugen Teodorovici. 

Întrebat dacă nu cumva amnistia fiscală va încuraja neplata, deoarece persoanele vizate ştiu că urmează să scape de plata datoriilor, ministrul Finanţelor a apreciat că nu. „Dar nu a spus nimeni că va urma. A fost la un moment dat o discuţie, s-a tot rostogolit această informaţie, dar dacă au de gând să aştepte ceva ce poate nu o să vină, treaba lor, şi o să plătească pentru asta”, a spus ministrul.

Întrebat cui se adresează amnistia fiscală, ministrul Finanţelor a precizat că se poară fac analize pe acest subiect. „Este o analiză, o discuţie, încă nu am spus că vor fi toţi la un loc, doar o parte, doar companiile, doar persoane fizice, sunt mai multe elemente”, a precizat ministrul Finanţelor. 

„Uitaţi-vă ce a fost în 2015, atunci s-a aplicat şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice şi le plăteau până la un anumit termen, aveau dacă nu mă înşel ştergerea penalităţilor şi o parte din dobânzi. Cred că aşa a fost atunci mecanismul, dar nu trebuie să-i uităm pe cei care se conformează în mod voluntar, că este corect să te uiţi şi la cei care plătesc corect şi la timp dările către stat, deci trebuie să găsim un element care să fie echitabil în piaţă”, a menţionat Eugen Teodorovici.

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a anunţat la începutul săptămânii că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare şi include ştergerea datoriilor unor companii, precizând însă că “astfel de lucruri se fac, nu se discută”.

Cele mai citite

Cotnari a lansat Crama Transparentă

Cotnari, una dintre cele mai emblematice crame din România, cu o istorie îndelungată în producția de vinuri din soiuri pure, românești, lansează campania „Crama...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu către jurnaliști, de Ziua Mondială a Libertății Presei

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, că activitatea de jurnalist, cu toate valenţele sale, are în sine...

MAE condamnă ferm toate actele de violență asupra jurnaliștilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă "ferm" toate actele de violenţă împotriva jurnaliştilor şi a mass-media în exercitarea profesiei lor, într-un mesaj transmis cu ocazia...
Ultima oră
Pe aceeași temă