0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăOp & EdOpiniiCum au ajuns ungurii şi polonezii să apere demnitatea poporului român

Cum au ajuns ungurii şi polonezii să apere demnitatea poporului român

Săptămâna trecută scriam că germanofilul Siegfried Mureşan, europarlamentar PPE (din partea PNL)  a cerut de la înalta tribună condiţionarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Vizate în acest sens ar fi ţările mai nevolnice, cum ar fi ţările din Estul Europei, că doar nu credeţi că ar avea curajul cineva să ceară sancţiuni împotriva Germaniei, pentru că foloseşte muncitori pentru lucrările agricole fără contracte de muncă sau împotriva Franţei că nu respectă drepturile protestatarilor.

Doar un copil poate crede că lucrul e unul curat

Jaroslaw Kaczynski, fratele fostului preşedinte polonez, decedat într-un accident aviatic ciudat, cel mai influent politician polonez,  a ameninţat zilele trecute că Varşovia se va opune planului Uniunii Europene de redresare economică în cazul în care blocul comunitar nu renunţă la încercările de ”şantajare” a Poloniei pe tema identităţii culturale.

Şi Ungaria a ameninţat că vor bloca planul de 700-800 de miliarde de Euro, dacă nu se renunţă la condiţionarea acordării fondurilor de la bugetul comunitar de respectarea standardelor democratice ale UE privind drepturile şi libertăţile.

Iohannis ştie acordul secret de la Aachen

Klaus Iohannis nu numai că e de acord cu ce gândesc în subteran Macron şi Merkel, ba chiar cere prin ţuţărul cancelariilor occidentale emiterea edictului de trimitere pe eşafod a ereticilor, a celor care nu vor să-şi pună laţul de gât.

În vremea semnării Acordului secret de la Aachen, între cele două mari puteri ale Europei, Franţa şi Germania, Klaus Iohannis a ţinut lumânarea întrevederii.

Când noi scriam că potrivit informaţiilor noastre, în mica localitate dintre cele două ţări, s-a stabilit un plan secret de dezvoltare a Europei în două viteze, mulţi au sărit ca arşi.

Suntem egali, suntem europeni. Lozinci. Şi grăunţe pentru dobitoace.

Condiţia? Cine e Popa prostu’ face ture

Uniunea Europeană nu are toţi aceşti bani. Dar pentru stabilitatea monedei europene în raport cu cea americană a anunţat un plan de redresare economică şi o finanţare peste măsură. Asta doar din dorinţa de a arăta muşchii pieţelor de capital. Să ne amintim că liderii statelor UE au căzut de acord asupra bugetului multianual 2021-2027, în luna iulie şi au schiţat planul de redresare economică post-COVID-19.

Pentru a intra în vigoare ambele documente trebuie să fie aprobate de Parlamentul European şi ratificate de parlamentele naţionale din cele 27 de state membre.

Doar că nucile tari, Polonia şi Ungaria se opun. Şi de aici tot deranjul.

Vocile lumii:

Întrebat dacă Polonia se va opune bugetului multianual şi planului de redresare post-COVID-19, Kaczynski a afirmat: ”Va fi un veto. Dacă ameninţările şi şantajul sunt menţinute atunci noi vom apăra cu fermitate interesul vital al Poloniei”.

”Avem de-a face cu o încercare de sustragere a suveranităţii noastre, chiar în sfera culturii. Ne vom apăra identitatea. Nu vom permite ca noi înşine să fim terorizaţi cu bani”, a accentuat liderul PiS, potrivit Reuters.

 

 

Oare din prostie şi prea multă obedienţă, Klaus Iohannis şi-a trimis şpuţărul sibian să ceară revenirea la noua inchiziţie sau are un plan secret de distrugere totală a democraţiei în România şi de instaurare a unui regim personal?

 

Dziękuję, Jaroslaw!  Köszönöm, Viktor!

În anii 1990, România nu a reuşit să intre în grupul ţărilor de la Vişegrad, din prostie sau din prea mare obedienţă faţă de URSS.

După 30 de ani, administraţia de la Bucureşti, din prea multă vasalitate faţă de noul stăpân, care împarte grăunţe, se gudură la picioarele lui. Numai că Polonia şi Ungaria pot arunca în aer tot planul şi toată ecuaţia bugetară, scrisă pe batista lui Merkel şi semnată cu cotul de Macron.

Marea Britanie e dusă din socoteală europeană. Au mai rămas doar doi grei care vor să instituie cetăţeniile de ranguri duble. Dar fără să recunoască.

Pe deoparte slugile, pe de alta stăpânii. Sigur că propaganda spune altceva, de teamă să nu sară în aer consorţiul european.

Ce te faci dacă Polonia şi Ungaria îşi exprimă dreptul de veto şi nu trece planul şi nici bugetul, nu te-ai făcut tu România de cacao?

Disparitatea dintre cele trei state, România, Polonia şi Ungaria, arată diferenţa de mentalitate a trei popoare care au suferit egal, dar se reprezintă diferit cu fermitate pe sine.

Oare am făcut bine că ne-am ţinut departe de puterile suverane şi am intrat în balta comună?

Sigur că există două puncte de vedere opuse.

Dacă ţii capul sub sabie, tăişul nu taie

Ancestralul românesc “capul plecat, sabia nu-l taie,” folosit acum ca armă de distrugere a independenţei naţionale, e apă de colonie pentru coloniştii care beneficiază de mai multe spălătorese în casele bogaţilor europeni (majoritatea acestora fiind românce), unele cu diplome universitare. 

Din alt unghi de vedere al suveraniştilor români, pe care poţi să-i strângi uşor într-o garsonieră, e o cedare de suveranitate.

Cumpărăm tancuri de la nemţi, le dăm mână de lucru ieftină, decorăm fabricile poluante, strămutate de la ei, din motive ecologice, şi nu avem nimic împotrivă. Ne încălţăm cu fesul pe la colocviile internaţionale, dar avem pretenţii că suntem cineva. Nimeni nu dă doi bani pe umili şi pe cerşetori. O ştie chiar şi un absolvent al Academiei de informaţii, în care intri lemn tănase şi ieşi general degrabă decorat de preşedinte.

Chiar dacă nemţii preferă să cumpere produse prefabricate din Polonia, noi le susţinem trena intereselor internaţionale, punându-ne singuri căpăstrul.

Oare din prostie şi prea multă obedienţă, Klaus Iohannis şi-a trimis şpuţărul sibian să ceară revenirea la noua inchiziţie sau are un plan secret de distrugere totală a democraţiei în România şi de instaurare a unui regim personal?

Numai de naivitate sau de lipsă de informare nu poate fi acuzat preşedintele nostru.

Paşi hotărâţi pentru încolonare

Cererea aiuritoare a jugului pe capul viitorului său premier nu e decât încă o piesă din dosarul instituirii plenare a statului de drepţi în faţa coloanei a V-a a generalilor, mari spălători de bani ai cleptocraţiei europene.

Dacă cererea lui Siegrfried e votată de Parlamentul European, Klaus Iohannis stă liniştit că PSD nu va mai ajunge în această perioadă la putere. Va scoate iar steagul anticorupţiei şi va redeschide jihadul justiţiar împotriva celor care nu se încovoaie.

Chestiunea condiţionării acordări fondurilor europene numai în legătură cu respectarea statului de drept îi slujeşte de minune preşedintelui român şi camarilei din servicii pentru a pune căpăstrul României.

Naivii aplaudă şi sărută mâna stăpânului. Nimeni nu se va mai întreba de ce neamţul câştigă pentru aceeaşi muncă prestată de trei ori mai mult decât românul. Doar că polonezii şi ungurii rămân pe baricade şi apără demnitatea est-europeană. Să le mulţumim lui Jaroslaw Kaczynski şi lui Orban Viktor că nu ne lasă vasali

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă