Deranjat ca "Felix motanul" a facut ocolul targului si fara ajutorul Antenelor, liderul conservator si-a pus la treaba intelectualii care dau locuri de munca si artistii bantuiti de viziunea conservatorilor la guvernare si a emanat o contraporecla: "Traian-Pinocchio". Atata imaginatie mai rar!
"Primul mincinos" al tarii, al continentului si mapamondului, Basescu adica, ar fi seful unei "monstruoase coalitii" al carei principal pilon este nimeni altcineva decat "mafia din societatea civila". Evident ca Felix-Voiculescu nu se gandeste decat la o anumita parte a societatii civile, pentru ca nu cred sa generalizeze dupa modelul celebrei aberatii cu "toti oamenii de valoare au lucrat pentru Securitate", o minciuna sfruntata dovedibila chiar prin persoana domniei sale. Se gandeste desigur la societatea civila care inca nu s-a inregimentat in oastea anti-basesciana si care nu cunoaste drumul pana la casieriile marca Patriciu-Voiculescu-Vantu. In logica felicsiana asta presupune ca doar aceasta parte a civililor e mafiotizata, deci in solda Cotroceniului care o patroneaza. Cum nu a dat exemple, se poate deduce fie ca liderul PC chiar nu le stie, fie ca a avut un lapsus exact in plin Consiliu national extraordinar, pentru ca, totusi, e greu de crezut ca platile le face Basescu direct, niscaiva intermediari trebuie ca exista. Acum, ca a lansat bomba, natia asteapta frematand de curiozitate dezvaluirea numelor mogulilor basescieni (precis ca ei sunt!) care platesc "o anumita parte" a societatii civile cu intelectualii ei cu tot. Felix-Voiculescu mai are insa o restanta, rezultatul expertizei grafologice a faimosului ordin de perchezitie semnat in alb de Monica Macovei. Intarzierea da de gandit, pentru ca asta inseamna (nu e loc de interpretari aici!) ca toti grafologii au trecut in solda lui Basescu. (Casieria e chiar langa poarta de la Leu, era intr-o zi o coada lunga, lunga acolo. Zau.)
Dar lasand la o parte schimbul de galanterii, mult mai important mi se pare testul la care conservatorii vor sa-i supuna, din naivitate probabil, pe colegii de la PSD, PRM si prin ricoseu pe cei de la PNL. Ultimatumul suna cam asa: daca pana pe 13 martie premierul nu vine cu un guvern minoritar liberal, noi, pecistii, depunem o motiune de cenzura. Aici e aici! Oare cine o va semna? Oare cine o va sustine si vota? Grea intrebare, usor raspuns. Nimeni! Daca in calcul ar fi luate declaratiile vitejesti oficiale sau criticile la adresa guvernului, daca ne-am aduce aminte de amenintarea ca suspendarea presedintelui va merge in paralel cu debarcarea guvernului, intreaga opozitie in frunte cu PSD ar trebui sa se inghesuie si la semnat, si la votat. In practica insa va functiona urnofobia, primele semne fiind vizibile. PSD a declarat ca, vezi Doamne, el nu "merge in trena PC", de parca ar fi fost prima oara, iar PRM ca se mai gandeste. De fapt, este inca o dovada ca opozitia iubeste guvernul Tariceanu ca pe propriul guvern, lucru de inteles din moment ce a ajuns sa-i faca agenda si sa voteze impreuna legi facute impotriva lui Basescu sau Macovei. Motiunea de cenzura este un balon de sapun produs in firma Grivco&baietii destepti, cea care cumpara energie ieftina si o vindea scump. Vom vedea cat de scurte sunt picioarele minciunicii de cenzura.