3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiFirea, încă o pomană pentru Catedrala Neamului

Firea, încă o pomană pentru Catedrala Neamului

Instituția condusă de Gabriela Firea va aloca încă 10 milioane de lei  (circa 2,3 milioane de euro) pentru lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care va avea loc în această săptămână.

Suma se adaugă celor 15 milioane de lei (în jur de 3 milioane de euro) alocate deja la începutul anului. Concluzionând, bucureștenii finanțează în acest an cu peste 5 milioane de euro Catedrala Neamului, fără să îi întrebe nimeni dacă sunt de acord sau nu ca banii lor să -meargă într-un astfel de proiect.

Totodată, municipalitatea va mai aloca la rectificare 42 de milioane de lei pentru consolidarea monumentelor istorice, aproape 6,3 milioane de lei pentru Administraţia Clădiri Rezidenţiale şi Administrative şi peste 7,8 milioane de lei pentru Centrul Cultural Lumina. Acesta a fost înființat în luna februarie a.c. la propunerea primarului general Gabriela Firea, fără aprobarea consilierilor PNL și USR. Potrivit celor care au “nășit” Centrul Lumina, acesta se ocupă cu “promovarea excelenței în cultură, punerea în valoare a patrimoniului cultural imaterial, diversificarea paletei culturale a Capitalei, precum și implementarea conceptului de cultură a comunităților; răspândirea eficientă a valorilor; creșterea gradului de participare a cetățenilor la viața culturală; cultivarea -autenticității creației -artistice; susținerea cercetării și experimentării a noi modalități de expresie artistică; susținerea și punerea în valoare a potențialului tinerilor creatori valoroși”.

Banii ce vor fi dați Centrului Cultural Lumina vor acoperi diverse cheltuieli: cu chiria, salariile, materialele de birotică, dar şi maşini, echipamente şi mijloace de transport, printre care şi o maşină de spălat rufe în valoare de 7.000 de lei, notează News.ro.  

 

Încă 18 milioane de lei pentru lăcașele de cult

În bugetul iniţial pe anul 2018 au fost alocate 45,5 milioane de lei către biserici. Prin rectificarea bugetară ce va fi supusă votului consilierilor generali, PMB va acorda încă 18 milioane de lei lăcaşelor de cult, suma totală ajungând, astfel, la 65,5 milioane de lei. Catedrala Mântuirii Neamului a primit şi anul trecut 20 milioane de lei (4,5 milioane de euro) de la PMB şi 20 milioane de lei de la Primăria Sectorului 1, la care s-au adăugat 5 milioane de lei (peste un milion de euro) de la Sectorul 5. În pofida sumelor uriașe acordate pentru construcţia edificiului, în primăvara acestui an -inginerul-şef Vasile -Crăcăoanu spunea că nu mai sunt bani pentru continuarea lucrărilor. Catedrala este finalizată în proporţie de 80%, iar Patriarhia Română vrea să o sfinţească la sfârşitul lunii noiembrie.

PMB va mai aloca 42 de milioane de lei pentru consolidarea monumentelor istorice şi un milion de lei pentru restaurarea Palatului Voievodal „Curtea Veche“. În schimb, sumele care vor merge pentru spitale la rectificare sunt infime. Astfel, aproape 9 milioane de lei vor fi alocate Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale (ASSMB) pentru bunuri şi servicii şi 5 milioane de lei pentru diverse reparaţii. Se mai alocă, de asemenea, aproape 4 milioane de lei pentru modernizarea reţelelor şi sistemelor de distribuţie apă potabilă, încălzire şi alimentare din spitale şi aproape 11 milioane de lei pentru reabilitarea blocului operator al Spitalului Clinic „Dr. I. Cantacuzino”. În acelaşi timp, se scad cu aproape 46 milioane de lei cheltuielile pentru maşini și echipamente medicale. Alte 2 milioane de lei se alocă pentru Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia“, 4 milioane de lei pentru Spitalul Clinic Cantacuzino, 13 milioane de lei pentru Spitalul Foişor şi 1,4 milioane de lei pentru Spitalul de copii „Victor -Gomoiu”.  

Cele mai citite

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Prezența la urne în primul tur al alegerilor prezidențiale: BEC publică date la anumite intervale

Conform deciziei BEC, informații despre prezența votului vor fi prezentate public astfel: Ora 9:30 – pentru situația de la ora 9:00; Ora 15:30 – pentru situația...
Ultima oră
Pe aceeași temă