12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleFOTO. Eugenie Bouchard și-a tras iubit din NFL

FOTO. Eugenie Bouchard și-a tras iubit din NFL

Chiar dacă pe terenul de tenis nu este în cea mai bună formă, după ce a pierdut recent în fața polonezei Iga Swiatek în turul al treilea de la Roland Garros, se pare că tenismena canadiană Eugenie Bouchard are noroc în dragoste. Potrivit site-ului TMZ, blonda este într-o relație destul de serioasă cu jucătorul de fotbal american Mason Rudolph, legitimat în prezent la Pittsburgh Steelers.

În vârstă de 25 de ani, Rudolph i-a căzut cu tronc lui Bouchard, acesta devenind cunoscut în NFL pentru confruntarea cu starul lui Cleveland Browns, Myles Garrett, în sezonul trecut. Se pare că americanului îi plac celebritățile, deoarece el s-a despărțit recent de fotomodelul Hannah Ann Sluss, care a fost vedeta show-ului „Burlăcița” din Statele Unite.

Cea care a confirmat zvonurile despre relație a fost chiar Eugenie, care a postat acum câteva zile pe Instagram o fotografie dintr-un restaurant de lux din Pittsburgh, unde s-ar fi aflat împreună cu iubitul la cină.

La începutul pandemiei de coronavirus, fostul număr 5 în ierarhia mondială a fost asaltată de „CV-uri de potențiali iubiți”, după o postare de-a sa pe rețelele de socializare. „Nu mă plâng, dar această carantină ar fi fost mult mai amuzantă dacă aveam un iubit”, a fost mesajul lui Bouchard pe Twitter.

Considerată una dintre cele mai sexy jucătoare de tenis, canadianca a ajuns în postura de a impresiona mai mult în afara terenului de joc, acolo unde nu duce lipsă de activitate. De-a lungul vremii, reviste precum Sports Illustrated și Vogue au solicitat-o pentru pictoriale sexy.

În urmă cu trei luni, jucătoarea în vârstă de 26 de ani s-a implicat într-o campanie cu scop caritabil și, pentru a strânge cât mai mulți bani, i-a oferit unui fan cu dare de mână posibilitatea să o scoată la o cină. Au fost 37 de oferte în total, iar bătălia a început de la aproximativ 2000 de lire, cel mai „fanatic” admirator al blondinei adjudecându-și posibilitatea de a-și întâlni favorita pentru 70.000 de lire.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă