4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSportArgumentele ministrului Monica Macovei

Argumentele ministrului Monica Macovei

PC, PSD si PRM par ca si-au exprimat in motiunea depusa impotriva ministrului Justitiei, Monica Macovei, teama ca li se va incalca un privilegiu fundamental: acela de a iesi de sub mana legii. Frustrarile sunt legate de Agentia Nationala de Integritate, de lupta impotriva coruptiei si de “pestii mari” care incep sa dea cu subsemnatul pe la Parchet. In replica, ministrul Justitiei, Monica Macovei, este de parere ca senatorii PC, PSD si PRM au inventat pretexte pentru initierea unei motiuni care, in opinia sa, pare sa fie mai degraba antireforma.

Strategia si lipsa de reforma

• Ministrul Justitiei a fost acuzat de autorii motiunii ca “nu a prezentat un minimum de program coerent care sa schiteze macar o idee fundamentala despre reforma sistemului justitiei”.

Monica Macovei a demontat acuzele PC, PSD si PRM, precizand ca atat Strategia de reforma a sistemului judiciar, cat si planul pentru implementarea acesteia au fost aprobate chiar de Parlament, aderarea nefiind posibila fara acestea. Mai mult, ministrul a facut referire la succesivele rapoarte de monitorizare ale Comisiei Europene, din care reiese limpede ca doar progresele inregistrate intre 2005 si 2007 au facut posibila ridicarea clauzei de salvgardare, pentru care ii considera “responsabili chiar pe unii dintre semnatarii motiunii, in timpul fostei guvernari PSD”. “Aderarea n-ar fi fost posibila fara elaborarea si punerea in practica a unor strategii credibile de reformare a justitiei si combatere a coruptiei”, sustine Macovei.

Subminarea CSM a facut-o PSD

• O alta acuzatie este: “Monica Macovei s-a asociat cu un plan demonic de subminare a prestigiului si credibilitatii CSM, iar prin aceasta al autoritatii judecatoresti in ansamblu”.

În privinta acestei acuzatii, ministrul Macovei spune ca “este lipsita de orice temei, avand in vedere partajarea clara a competentelor intre Ministerul Justitiei si Consiliul Superior al Magistraturii”. Macovei mai precizeaza ca “relatia tensionata uneori dintre ministru si Consiliul Superior al Magistraturii s-a datorat tocmai rolului asumat de ministrul Justitiei de a sustine si promova reformarea reala a sistemului judiciar, in pofida atitudinii pasive pe care CSM a avut-o de multe ori, mai ales in perioada de inceput, fata de schimbarile preconizate si aduse de reforma”. Cat despre transferul de raspundere catre CSM, realitatea este ca acesta s-a facut in 2004 in timpul guvernarii PSD.

Lupta impotriva coruptiei

• “Lupta impotriva coruptiei s-a redus la vanatoarea de pesti mari (…) in schimb comportamentul violent marunt este ignorat, chiar daca sta la baza lantului trofic ce are in varf marea violenta”, s-a spus in motiune.

În replica, ministrul Macovei le-a reamintit ca in decembrie 2004, “in timpul fostei guvernari, lipsa unor actiuni reale impotriva coruptiei, in special a coruptiei la nivel inalt, a constituit una dintre cele mai grave critici ale Uniunii Europene si a contribuit major la introducerea clauzei de salvgardare. La preluarea mandatului, Romania avea cartonas rosu in domeniul coruptiei”. Cat despre concretetea luptei anticoruptie, despre aceasta vorbesc rapoartele de monitorizare succesive care lauda eforturile depuse, dar sa nu uitam nici de inaltii demnitari certati cu legea care in timpul fostei guvernari  au stat linistiti, fara a fi luati la intrebari de procurori.

Draga de ANI

• Alta acuza: “Este un alt proiect diversionist care in loc sa propuna reglementari care sa potenteze cadrul institutional existent, doamna ministru a procedat in stilul sau ceausist, creand structuri noi care sa acopere ineficienta structurilor in functiune”.

Macovei le-a aratat semnatarilor motiunii ca infiintarea ANI, potrivit angajamentelor asumate in 2005, reprezinta unul dintre aspectele asupra carora Romania este strict monitorizata si dupa data aderarii la UE, neindeplinirea acestei obligatii putand determina impunerea unei clauze de salvgardare in domeniul justitiei.

Cele mai citite

Industria României, în declin pentru al șaselea an consecutiv

Economiștii avertizează că România are nevoie de o politică industrială clară, sprijin pentru inovație și tehnologizare Industria României continuă să fie în declin pentru al...

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni ale anului

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, urmat de Constanța, Ilfov, Cluj, Timiș și Iași Numărul firmelor dizolvate în România a ajuns la...

Atac masiv al rușilor cu 120 de rachete și 90 de drone asupra Ucrainei

Au fost explozii în mai multe orașe, inclusiv la Kiev, soldate cu cel puțin cinci morți și 15 răniți A fost una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă