S-a nascut in 1953 in Banatul romanesc. In timpul facultatii a fost membra a “Grupului de Actiune Banat”, o grupare contestatara a tinerilor scriitori germani din Romania. A avut o sustinuta activitate disidenta, de la “simplul” refuz de a colabora cu Securitatea pana la declaratii publice impotriva regimului comunist. Toate acestea nu au ramas fara urmari – in 1987 a trebuit sa plece din Romania, dupa tracasari greu de imaginat azi. Priveste asta ca o infrangere personala – “Ceausescu a fost mai tare ca mine”, spune ea.
In Germania a primit importante distinctii literare si a fost propusa de doua ori la Premiul Nobel. Traieste de 20 de ani in Germania si i se pare sfasietor ca pana si astazi zice “hopa” atunci cand scapa din mana ceva. Se numeste Herta Müller si este scriitoare.
– Ca vorbitori de germana, tinerii scriitori svabi din Romania aveau probabil o priza mult mai buna la contracultura occidentala a vremii decat romanii. Credeti ca asta v-a avantajat decisiv?
– Da, pai am avut un acces mai direct, am citit aproape tot la “Institutul Goethe”, aici, in Bucuresti, in cursul anilor. Tot ce aparea in Austria, Germania, Elvetia, cartile erau aici la biblioteca si chiar daca nu erau pentru publicul larg, le stiam pe bibliotecare si ni le dadeau. Asa ca citeam aproape concomitent cu cei de acolo sau, in orice caz, nu mult dupa. Cred ca a fost un avantaj din multe puncte de vedere, si din punctul de vedere al conceptiei literare pe care ne-am format-o, dar si ca analiza sociala si politica. Stiam de anii ‘60-‘68, dar nu eram de acord cu toate ideile vehiculate atunci. Citeam multe eseuri social-politice, ne interesa aspectul asta.
“Cred ca si dictatura este o dimensiune care ne-a format”
– Prin aceasta priza s-ar putea explica si statutul de punct de reper esential pe care antologia “Vant potrivit pana la tare” il are pana astazi printre tinerii scriitori romani?
– Probabil ca da. Da, pentru ca din nimic nu apare nimic. Nu se naste nimeni dintr-un gol si criteriile estetice si stilurile literare, toate vin de undeva si sunt o suma a tuturor lucrurilor pe care le consumi. Cred ca si dictatura este o dimensiune care ne-a format, lipsa libertatii si un fel de raspundere pe care o ai fata de tine, sa nu te compromiti, sa ramai integru. Pe mine literatura pe care o citeam m-a ajutat enorm in acest sens. Era un reper, ceva de care sa ma tin. Aici nu vorbesc de literatura explicit pe aceasta tematica, sociala, mi-a placut mereu proza poetica, densa, scrisa bine.
– Declarati intr-un alt interviu ca ati parasit Romania cu ciuda ca sunteti fortata sa faceti asta. Acest sentiment a fost intretinut si de o integrare dificila in Germania? Cum v-ati adaptat acolo?
– In Germania ma prindeau dupa accent ca vin din alta parte si ma priveau condescendent. Nu mai tin minte exact daca Cioran zicea ca emigrantul pierde tot in afara de accent. Nu ma deranjeaza asta, este de la sine inteles. Altele erau chestiile enervante, lucrurile simple, de zi cu zi, pe care ar fi trebuit sa le fac si la care ma incurcam. Te irita chestiile astea, esti un om matur si oamenii din jurul tau le fac mecanic.
In mod normal nu-ti faci o problema din cum bagi o moneda intr-un aparat. Dar daca nu reusesti, se uita lumea la tine, adica sari in ochi. Cand esti nesigur pe tine vrei sa le faci pe toate asa incat sa nu observe nimeni ca esti acolo.
Dar exact atunci sari in ochi, pentru ca nu poti sa faci astea fara greseala. Si te incurci tot mai mult, in fine, era jenant.
Condamnarea comunismului: gest simbolic fara sens si deplasat
– Ati simtit ceva special cand comunismul a fost condamnat oficial?
– Mi se pare un gest simbolic fara sens, ba chiar deplasat. Eu am si refuzat sa particip la sedinta oficiala pentru ca mi-am zis “nu-mi place” si nu mi se pare democratic sa duci un teanc de hartii (Raportul Tismaneanu – n. red.) la un “domnitor”, Basescu, si el sa condamne ceva pe baza chestiei aleia. De ce, de ce el si cine e el? Noi, daca vrem sa fim o democratie, avem de luptat cu mentalitati, trebuie sa cream o justitie care-si face treaba… Si cum sa condamni comunismul, cand dosarele sunt inchise, eu nici nu stiu ce scrie in dosarele alea, in dosarul meu, de exemplu. Comunismul a facut crime grave despre care nu mai putem sti nimic. Cati oameni au murit la granita? Nu se stie, la asta ar trebui sa raspunda armata, granicerii si mai sunt atatea domenii, medicina a fost implicata… Sunt domenii foarte extinse ce trebuie discutate si asta trebuie sa faca societatea civila in tara asta. Nu Basescu este cel care poate sa condamne comunismul. I s-a dat un morman de hartii si el a declarat comunismul un regim criminal. Asta nu el a stiut, asta eu am stiut. Acum, sa incepem cu gesturi simbolice dupa 15-20 ani mi se pare inutil si nu vad sensul acestui act teatral.
Proiectii de poezie la ICR
Vineri seara, la Institutul Cultural Roman, Herta Müller a citit impreuna cu prietena si traducatoarea sa Nora Iuga din volumul de colaje poetice “Im Haarknoten wohnt eine Dame/In coc locuieste o doamna”. Colajele facute de Herta Müller au fost proiectate pe un ecran, astfel subliniindu-se si valoarea lor vizuala. Seara a fost deschisa de discursurile lui Horia-Roman Patapievici si al lui Catrinel Plesu, directorul de programe al ICR.
Herta Müller si-a aratat din nou celebra carisma, reusind sa tina atent publicul chiar si atunci cand citea in germana.
Desi colajele au un aer avangardist, autoarea a declarat ca n-a invatat mai nimic de la avangarda romana, folclorul fiind cel din care se inspira mai degraba.
Colajele au fost comparate de Ion Vianu cu manifestele ilegale si de Horia-Roman Patapievici cu scrisorile de amenintare anonime.
Discutiile s-au purtat apoi pe tema diferentei dintre colajele facute in germana si cele romanesti, diferite ca stil.
“Germana mea este o limba imprumutata si romana este tot o limba imprumutata, traiesc in limbi imprumutate”, a spus scriitoarea cu o oarecare amaraciune.
