Saptamana Modei de la Paris si Milano a reliefat ca tendinta a anului “androginitatea”: breton ambiguu, pantaloni mulati, trench-uri legate foarte strans la mijloc. Una din cele mai apreciate colectii de la Saptamana Modei de la New York – Thom Browne si Laura Mulleavy of Rodarte – propune o idee asemanatoare, ironizarea rolurilor de gen si transgresiunea lor. Ideea nu e deloc noua, fiind lansata inca din ‘80; acum asistam doar la resaparea ideii.
Pe de o parte, colectia ridiculizeaza ideea de barbat macho, propunand costume de flanela cu pantaloni scurti, pardesie lungi care acopera fuste, petice aplicate pe genunchi. Pe de alta parte, hainele sunt feminizate, cu o mica sugestie perversa – una dintre haine este alcatuita dintr-o masca de ski asortata la un pulover gri sau o jacketa Norfork. In opinia “NY Times”, “Browne isi foloseste talentul pentru a ne ironiza ca purtam haine scumpe pentru jocuri de rol si seductie. Estetica minimalista a lui Browne este o reflectie asupra unei societati decadente, obsedata de forma, mancare, bani si faima”.
Androginia prin haine care mixeaza elemente de vestimentatie masculina si feminina cu rolul de a deruta este lansata in lumea haute couture in 1980; punctele de inspiratie pentru aceasta sunt subculturile glam din ‘70, in care numele bisexualului David Bowie este un reper esential, cu transformarile lui succesive de personalitate – par vopsit rosu, bisexualitatea ca norma. In ‘80, conceptul este preluat in lumea modei si trecut in mainstream de Jean-Paul Gaultier. El isi numeste o prezentare celebra “Gender-bending” (aproximativ “subminare a rolurilor de gen”). Cu ocazia prezentarii, el declara ca “orice poate fi purtat atat de barbati, cat si de femei. In ele insele, hainele nu au gen. Ce este considerat azi de femei maine va fi pentru barbati si invers. In toata cariera mea, am incercat sa fac barbatii egali cu femeile: o femeie poate fi feminina intr-un costum barbatesc si un barbat – foarte masculin intr-o fusta”. Femeia in haine de barbat s-a tot facut – insa un barbat in tricou trei sferturi si colanti este cu siguranta un peisaj net mai insolit pentru ochi. Gaultier inventeaza barbati imbracati in fusta, cu pantaloni dedesubt, colanti asortati la geci de piele neagra si bocanci, haine somptuoase de blana. De la “femeie ca obiect sexual”, el trece la “barbat ca obiect sexual”, cum spune in preistoria androginitatii din ‘80.
John Galliano este probabil cel mai talentat continuator al lui Gaultier – dar intr-o zona chiar mai baroca decat maestrul. Nota particulara a lui Galliano e subversiunea kinky, trashy – subcultura lui predilecta de inspiratie nu mai e cea gay, ci BDSM. Mai mult, glam-ul si mitul zanei Bowie nu mai spun nimic cinicului Galliano, crescut in zona cosmopolita a benzilor desenate japoneze, muzicii indie, jocurilor pe putere. In colectia lui de anul acesta, masti de recuzita BDSM (terorist, samurai) sunt trase pe capetele unor barbati rujati, cu rujul intins. Bocanci, pantaloni largi de soldat sunt pusi in relatie cu trench-uri legate foarte strans pe mijloc, care subliniaza talia; pe o masculinitate supralicitata, sunt “trantite” ironic elemente de recuzita feminina care insoliteaza subversiv o masculinitate redundanta. In trendul androgin al anului, Galliano e, fara discutie, unul dintre varfurile de lance.
