O oaste avida de victorie, dar privata de strategie risca sa fie infranta chiar si de un inamic inferior din punct de vedere numeric. Cam astfel se prezinta si postura in care se afla actualmente PD in cadrul lungului razboi civil purtat, pe viata si pe moarte, cu partenerul de guvernare liberal. Un raid de gherila a survenit intr-un moment in care PNL era preocupat de iminentul sau congres. Elena Udrea, muza generalisimului democrat, a amintit de un biletel exploziv ce ar convinge pe multi de faptul ca premierul Tariceanu este dispus sa eludeze legea pentru a salva un aliat apropiat. Demersul s-a dorit a fi lovitura de gratie menita a-l scapa, in cele din urma, pe Basescu de incomodul sau sef de guvern. Dar intr-o viata politica precum cea din Romania, caracterizata de o totala lipsa de rusine, speranta ca Tariceanu sa-si plece jenat capul si sa dispara apoi definitiv de pe scena politica a fost una cat se poate de naiva. Tariceanu nu este Emil Constantinescu, care marturisea, in iulie 2000, romanilor ca locul sau nu se gasea intr-o astfel de lume. În pofida urbanitatii sale, Tariceanu ramane un om de afaceri dur, care a reusit sa faca avere in conditii adverse, de dominatie pesedista. Alaturi de el se afla o echipa dotata cu mai mult sau mai putine calitati, iar cu totii au constientizat ca in amarul razboi purtat cu PD trebuie sa ramana uniti, altfel se vor duce de rapa. De gradul lor de coordonare si de viteza lor de reactie, respectiv de contraatac depinde surclasarea democratilor cu ocazia fiecarei manevre in parte.
În fruntea PD se afla doi primari si un ministru de Interne surmenat. Pare total improbabil ca acestia sa se intalneasca regulat in cadrul unor sedinte dedicate dezvoltarii unei strategii, dat fiind ca, de regula, conteaza doar cuvintele unui sef aflat la oaresice distanta, in palatul sau. Iar cand instructiunile sosesc in cele din urma, fie ca vin prea tarziu, fie sunt contradictorii sau, uneori, nu mai vin deloc.
Amatorismul PD a fost expus in toata splendoarea sa vinerea trecuta, cand PNL a statuat un exemplu, alegandu-si drept tinta una din putinele figuri mai tinere si dinamice ale democratilor. Demiterea lui Sebastian Bodu din fruntea Fiscului a fost o lovitura cat se poate de neasteptata. Democratii au fost atat de buimaciti incat au uitat sa reaminteasca natiunii pana si faptul ca Bodu fusese, de fapt, o figura plasata in centrul luptei duse in vederea cheltuirii corecte a banilor contribuabilului roman si european. Cu greu s-ar gasi argumente sau scuze mai bune pentru iesirea de la guvernare, lasand-o in plata Domnului, mai bine zis in mainile infieratei camarile corupte. Dar PD a dovedit ca este capabil, cel mult, sa raneasca, nicidecum sa loveasca din plin sau sa aplice inamicului lovitura de gratie – ceea ce denota fatala lipsa a oricarei finalitati. Astfel, democratii vor continua sa fie exploatati de cei din mainstream, dar si de rivalii lor extremisti, ale caror tirade impotriva “sistemului” se bucura, de la alegerile din 2000 incoace, de o credibilitate din ce in ce mai mare. Sa fi optat PD pentru rolul de “jucator” deoarece prefera avantajele puterii si se teme prea mult de spectrul marginalizarii, precum cea suferita de PSD dupa 2004? Sau sunt gardienii lasati de Basescu in straja partidului prea plapanzi pentru a veni in sprijinul popularitatii presedintelui prin lansarea unei campanii intransigente, purtate in vederea unei guvernari curate si a unei relansari generale a scenei politice? Desigur, gestul ar fi presupus schimbari majore petrecute in propria formatiune, identificarea si aducerea de oameni noi in randurile partidului, purtarea unei serii intregi de batalii murdare in cadrul diverselor institutii de pe teritoriul intregii tari. Poate ca asemenea deziderate se dovedesc exorbitante pentru managerii stersi ai PD; poate ca de aceea Basescu a decis sa recurga la amazoane blonde pentru lansarea unor operatiuni speciale. Aparent, democratii s-ar fi multumit cu retragerea lui Tariceanu si, implicit, a grupului de interese care il sprijina pe premier – cartile jocului politic ar fi fost apoi pur si simplu refacute, fara ca cineva sa simta nevoia solicitarii unui pachet nou-nout de carti.
Dar vremea unor astfel de solutii a trecut. Razboiul este, de-acum, unul declarat si total. Iar Basescu se vede in postura unui general privat de o armata puternica, aflata in spatele sau. În plus, influenta serviciilor secrete va fi fost, probabil, exagerata, ca de altfel si speculatiile conform carora acestea s-ar afla complet in mainile sale. În aceste conditii, nu este de mirare ca aceia aratati public cu degetul ca fiind principalii reprezentanti ai oligarhiei raman complet linistiti si relaxati, alaturandu-se fortelor conservatoare sau amenintand cu suspendarea presedintelui ce pare, cel putin de aceasta data, cat se poate de vulnerabil.
Daca Basescu va continua sa se lase condus preponderent de afecte si impulsuri, atat domnia sa, cat si tara se vor trezi curand intr-un adevarat cul-de-sac politic.
Tom Gallagher, profesor Marea Britanie
