Persoanele sau familiile ramase fara adapost in urma avarierii grave sau distrugerii locuintelor proprii, din cauza unor calamitati naturale sau a unor dezastre ori accidente, precum si cei evacuati din locuinte situate in constructii expuse unui risc major (alunecari de teren, seisme, inundatii) au dreptul sa solicite de la stat subventia de 20% pentru construirea unei case.
Prevederile legii se aplica si pentru chiriasii din locuintele ce fac obiectul unor legi de restituire catre fostii proprietari a imobilelor trecute in proprietatea statului. Conditia este insa ca cei care solicita aceasta subventie sa nu detina in proprietate o alta locuinta decat cea afectata, respectiv cea din care sunt evacuati. Solicitarea subventiei de catre sinistrati se poate face chiar daca titularul contractului de construire a locuintei sau membrii familiei acestuia au mai primit sprijin de la bugetul de stat sub forma de subventii pentru construirea sau cumpararea unei locuinte.
Subventia in valoare de maximum 10 mii euro se acorda la finalizarea si predarea locuintelor catre beneficiari, iar plata se face pe baza devizului general si a situatiei de plata a lucrarilor. In cuantumul subventiei se ia in calcul valoarea locuintei, conform contractului si devizului general, fara a cuprinde garajele, indiferent de locul de amplasare a acestora, si anexele gospodaresti nelegate structural de cladire.