Suprafetele enorme de stuf din Delta Dunarii – cele mai mari din Europa – constituie o afacere ce aduce anual celor implicati de la zeci de mii la milioane de euro. Firme mici, de familie sau firme mari, industriale, cu sute de taietori si utilaje specializate, s-au apucat de taiat stuf. Investitorii sunt inca putini fata de potentialul materiei prime. Ei reusesc sa recolteze doar 10-15 procente din cantitatea totala de stuf, estimata la circa 120.000 de tone anual.
Stuful. Cea mai raspandita planta din Delta Dunarii. Stuf ori apa. Asta este tot ce vezi la gurile de varsare ale Dunarii. Creste salbatic, pe mii de hectare, cat poti cuprinde cu ochii si mintea. Gros sau subtire, dupa terenul pe care se dezvolta, stuful a fost considerat intotdeauna o materie prima excelenta pentru constructii, acoperisuri, garduri, foc si orice altceva le-a trecut localnicilor prin cap. Pe langa calitatile recunoscute – bun izolator si putere calorica mare -, stuful mai are un merit: este la indemana, face parte din zestrea de drept a Deltei si a pescarilor. Abia recent, in ultimii ani, organizatiile de mediu au realizat ca suprafetele imense stuficole ar fi bine sa fie taiate anual, pentru reimprospatarea terenului. In asta, unii mai intreprinzatori au vazut o oportunitate de afaceri. Si de aici a pornit totul.
Ar trebui recoltat tot
Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD), cei care au in grija mediul din Delta dau autorizatii pentru taiat firmelor interesate, in anumite conditii. Una dintre prevederi este ca minimum 70 la suta din suprafata concesionata sa fie recoltata sau, mai bine zis, curatata. Procentul ideal ar fi de 100%, dar concesionarii abia-abia indeplinesc conditiile de contract. Si guvernatorul Deltei spune ca ar fi ideal ca tot stuful din Delta sa poata fi taiat anual: “Ar fi un mare bine pentru mediu, insa nu se intampla acest lucru nici pe departe. Afaceristii nu pot taia cat le cerem, din mai multe motive. Unul ar fi ca nu tot stuful prezinta interes comercial, datorita calitatii. Apoi, ca se gaseste in zone greu accesibile chiar si pentru utilaje. Am calculat ca doar zece la suta se taie, din cat ar trebui”. Retinem aceasta parere si mergem la o firma mica din localitatea tulceana Isaccea, unde se prelucreaza si de unde se exporta acest material.
Firmele mici se descurca mai greu
La Isaccea, singura firma recoltatoare si procesatoare de stuf apartine familiei Larie. Este exemplul de afacere mica, din 2002 se lupta pentru reusita, cu destule batai de cap. La firma lucreaza 12 angajati in total. Dana Larie, patroana, are in grija activitatea de la punctul de lucru, in timp ce sotul umbla prin Italia dupa noi contracte. Se considera avantajati de pozitia buna a locului de depozitare si prelucrare, aflat chiar in buza baltii. Doamna Larie, de profesie inginer piscicol, s-a specializat intre timp si in meseria din care traieste acum. Aflam rapid ca am nimerit chiar in sezonul recoltatului, care are loc numai iarna. Punem intrebari si primim raspunsuri: “Ne-a venit ideea acestei afaceri in urma cu cinci ani. Si de atunci numai asta facem. Am vrut sa realizam ceva pe cont propriu, dar ceva tot legat de balta. Facem umbrele si rogojini, majoritatea pentru Italia. Este o munca grea, dar macar ar putea fi si mai profitabila”. In timp ce discutam cu femeia, in curtea depozitului intra carute incarcate cu stuf proaspat taiat, trase de cai munciti, plini de noroi. Carutasi la fel de murdari si de munciti merg in spatele carutelor. Incercand sa ajute animalele de povara, imping si ei caruta la deal.
Tarpanul, “pixul” taietorului
Caii trag greu in ham, se opintesc de li se umfla coastele si urca atelajele pe un teren mai sus, in curte. Acolo stuful este depozitat sub forma unor capite. Carausii sunt, in general, si cei care taie. Descoperim deci o noua categorie: taietorii. Au drept unealta de baza tarpanul, un fel de secera cu coada lunga. Cu asta isi castiga painea. Pare munca de ocnas, nu gluma! Decidem sa lasam discutia cu patroana pentru mai tarziu si intram in balta, la locul de recoltat. Acolo se lucreaza direct in noroi, in cizme de cauciuc. Sunt barbati si femei din sat. Noroiul lipicios ingreuneaza miscarile. Mana se ridica, iar mandria inalta si dreapta a betelor de stuf cade dupa fiecare lovitura a tarpanului nemilos aplicata la radacini. Betele sunt stranse in maldare, legate cu papura sau sarma si urcate in carute. Caii primesc sarcina imposibila de a trage marea greutate prin noroi, care sosea. Adesea, carutasii fac adevarate poduri prin mocirla. Tot de stuf.
Termopane din stuf
La Tulcea, unul din marii jucatori in afacerea cu stuf este “Noor Stuf”. Firma are o hala imensa, unde lucreaza zeci de masini automate pentru produs rogojini. Ni se spune ca 60 de taietori si sortatori muncesc in balta, lucreaza cu utilaje mecanizate – tractoare agricole si remorci dotate cu anvelope speciale ce plutesc pe Dunare. “Noor” lucreaza in domeniu de zece ani si are o piata de desfacere generoasa datorita partenerilor de afaceri, in special in Germania, dar si in Olanda si Italia. Bogdan Tudor, administratorul firmei, ne-a declarat ca are in concesiune 1.600 de hectare de stuf, si tot nu este suficient. “As avea nevoie de circa 50.000 de hectare. Dar uite ca nu am reusit sa iau. Si la stuf se fac incredintari preferentiale de suprafete. Se pot face multe lucruri. Daca-l toci marunt si-l amesteci cu o substanta pe baza de plastic, stuful devine o materie prima excelenta pentru fabricarea de rame de termopan, parchet, usi si multe altele. Necesita investitie mare in fabrici, dar cred ca merita, pentru ca ajungem la un cost total cu 40 la suta mai redus decat cel al PVC-ului clasic”, se destanuie administratorul.
Un milion de metri patrati de rogojina pe an
Cam atat inseamna cifra de afaceri a acestei firme. Si nu este inca cea mai mare din balta. La “Noor Stuf”, cifra de afaceri se calculeaza in sume cu sapte cifre anual. Sigur ca administratorul Tudor nu ne-a destainuit asta, dar din calcule reies peste 200 de TIR-uri exportate pe an! “Fac anual circa un milion de metri patrati numai de rogojina din stuf. Asta inseamna un gard lung de aici si pana in Germania. Din pacate, nu am reusit sa obtin o suprafata mai mare pentru exploatare. M-am gandit ca o solutie ar fi sa import .” Pentru noi, pare incredibil ca administratorul spune asta tocmai aici, in patria europeana a stufului. Lucreaza cu circa 60 de taietori, care stau cu lunile in balta, care au acolo chiar dormitoare amenajate, cu mancare si apa calda. Multi vor doar sa treaca iarna, ca in Delta conditiile sunt extreme in anotimpul rece. Oamenii nu se feresc de munca grea. “Mai rau este cand intra in furtuna. Adica stau beti cate o saptamana. Nu se poate intelege nimeni cu ei! Ii lasam in pace si revin singuri la munca!”, rade seful de la “Noor Stuf”. Aflam ca, asa cum iarna este sezonul de recoltat, primavara este sezonul maxim de livrari. “Pleaca si doua-trei TIR-uri pe zi”, ne spune o angajata. Deci afacerea e pusa bine pe roate.
Stuful de aici ajunge in casele occidentalilor la pret mult mai mic decat se obisnuieste. Si la “Noor Stuf”, si la Isaccea, afacerile se pot dezvolta atata vreme cat se creeaza un mediu propice. Nu este putin lucru ca o firmulita dintr-un capat de Romanie sa fie aleasa pentru a face umbrele pentru plajele de lux din Sicilia.
Marfa merge la export
Odata adusa la baza, materia prima este prelucrata.
Stuful se taie la o anumita dimensiune, se decojeste si intra in procesul de transformare in rogojini tesute mecanic, la masini specializate. Manual, cateva femei incropesc un alt fel de lucrare. Acestea fac panouri triunghiulare impodobite cu frunze speciale pentru umbrele de plaja.
“Trimitem toate umbrelele de stuf in Italia, in special in regiunea Sicilia. Lucram numai la comanda, dupa anumite tipare impuse”, ne explica proprietara.
”Nu putem face fata comenzilor, pentru ca nu avem nici suficienta forta de munca, nici bani de investit in masini. Umbrelele facute de noi sunt foarte apreciate, pentru ca sunt de calitate si, nu in ultimul rand, sunt ieftine. Numai cu cei din China mai concuram la preturi. La noi, in Romania, nu sunt, din pacate, foarte cautate. Dar credem ca o sa fie, din moment ce sunt apreciate si in Sicilia. In hala, la masini facem rogojini. Le dam si in Germania sau Belgia. Sunt bune la constructii, dar si de decor. Reusim sa livram in total circa 30 de TIR-uri pe an”.
Foto: Cornel Vilau
