Peste 200 de pescari din Sf. Gheorghe pregatesc un protest de proportii. Grigore Butâlchin, reprezentantul asociatiei de pescari din Sf. Gheorghe, a anuntat ca daca autoritatile nu le vor raspunde favorabil la solicitarile privind reluarea pescuitului la sturioni sau acordarea de compensatii pentru pierderile înregistrate dupa aplicarea ordinului de prohibitie din aprilie 2006, pescarii vor trece la proteste. Butâlchin sustine ca pescarii si patronii cherhanalelor de sturioni ar fi facut investitii de zeci de miliarde de lei pentru a se alinia la normele europene din domeniu, iar acum au ramas fara resurse piscicole, în urma introducerii prohibitiei pentru urmatorii zece ani. Pescarii spun ca sunt de acord cu masuri eficiente de protectie a sturionilor, dar vor sa fie compensatii, pentru ca obtineau venituri doar din pescuitul acestei specii si a scrumbiei. In protestul organizatiei de pescari din Sf. Gheorghe se mai precizeaza ca instituirea prohibitiei totale la pescuitul sturionilor nu asigura protejarea speciei. „Prohibitia nu este eficienta, pentru ca nu are cine sa controleze aplicarea acesteia”, se arata in protestul pescarilor.