Un mare umanist

A murit abatele Pierre, a carui existenta pare sa fi rascumparat, timp de câteva decenii, pacatul de trufie al acestei Frante prea bogate pentru prea numerosii ei saraci.
Multa vreme a fost omul cel mai iubit de francezi si singurul, probabil, pe care celebritatea îl apasa, din moment ce a cerut sa i se stearga numele de pe capricioasele liste ale cotarii, unde aparea urmat de cine stie ce fotbalist sau cântaret de rock. Accepta tot mai greu perpetuarea precaritatii si numai oboseala vârstei îl mai împiedica, în ultima vreme, sa se mai rasteasca la oamenii politici, cu inconfundabila sa indignare din trecut. „E inadmisibil!”, strigase el invariabil, si în 1954, dar si cu doi ani în urma, vazând ca sute de mii de familii nu au un acoperis deasupra capului. Presedinti, parlamentari, potentati ai finantei i-au stiut de frica si au fost nevoiti de fiecare data sa ia decizii, sa duca mâna la buzunar sau sa-si corecteze programele sociale, biciuiti de acest energic om în sutana, care facuse adevarate acte de bravura, ca membru al rezistentei în cel de-al doilea razboi mondial, iar apoi renuntase si la o stralucita cariera politica pentru a se dedica acestei „insurectii” de iubire si compasiune. A purtat cea mai umila, dar si cea mai larga sutana, nici monahala, nici laica, o pelerina neagra de pompier în care silueta lui subtire parea pretutindeni prezenta, acolo unde fundatia Emmaüs, de el înfiintata, colecta fonduri, cauta locuri în spitale, locuinte accesibile, iar de multe ori chiar le construia, din bani adunati din reciclarea obiectelor! Iar fundatia Emmaüs  s-a extins actualmente în patruzeci de tari, unde face dovada faptului ca din putin se pot construi multe, atunci când este depasit stadiul nepasarii placide.
A stiut sa adune în preajma lui generatii întregi de tineri veniti din toate orizonturile, carora a încercat sa le transmita convingerile sale umaniste, ferindu-se însa de prozelitismul religios, sistemic, institutional, cel care la rândul sau ajunge sa întoarca spatele saraciei si suferintei… Cum, vai, deseori putem vedea si pe-al nostru plai!