Școala de șoferi este cea care te inițiază în tainele condusului și promite că la absolvirea acesteia vei fi pregătit pentru orice provocare vei întâlni în trafic. Dar până să ajungi să îți cumperi un set de semne de începător, pe care să le lipești mândru pe parbriz și lunetă, trebuie să te pregătești pentru o serie de cheltuieli pentru cursurile și examenul care îți vor aduce permisul de conducere. Am adunat informații despre costurile la care ar trebui să te aștepți, dacă vrei să devii independent de transportul în comun, dar și sfaturi utile despre cum să faci cele mai bune alegeri atunci când cauți o școală de șoferi de încredere.
Cum îți alegi școala de șoferi
Când vine vorba de cursuri și ore de condus, ponderea cea mai importantă o are instructorul pe care ți-l alegi, dar și școala în cadrul căreia acesta își desfășoară activitatea. Cel mai bine ar fi să mergi pe recomandările cunoștințelor tale care sunt deja șoferi și care ar putea să îți povestească mai multe despre experiența lor propriu-zisă cu un anumit instructor. Astfel, vei ști la ce să te aștepți atunci când începi să înveți să conduci. Altfel, s-ar putea să ai ghinionul să dai peste o persoană care nu mai are suficientă răbdare cu cei neexperimentați și să te trezești că, deși ai plătit 24 de ore de pregătire teoretică, atâtea câte prevede legislația în vigoare, vei avea parte doar de 6-8 ore, primind îndrumarea de a învăța pe cont propriu, acasă. Mai mult decât atât, ține cont că la fel de importante sunt și cursurile de condus, care, în total, ar trebui să însumeze 30 de ore. De cele mai multe ori, însă, instructorii auto nu respectă timpii reali și opresc ședințele la 50 de minute, ceea ce îți va reduce din capacitățile dobândite în timpul școlii. Iar dacă pici examenul auto, vei fi nevoit să continui cu orele de condus, plătite separat de tot ce ai achitat până în acel moment. O oră de condus suplimentară costă între 80 și 100 de lei, așa că gândește-te bine înainte să accepți serviciile unei școli de șoferi despre care nu știi mare lucru.
Instructorul auto – cum recunoști unul bun
Un instructor cu care ai avea o legătură bună poate fi recunoscut după câteva criterii importante. Acesta ar trebui să întrunească, din lista de mai jos, cât mai multe caracteristici.
● Este calm și indulgent, iar dacă greșești, nu își pierde răbdarea și nu ridică tonul.
● Are un răspuns pentru fiecare întrebare pe care i-o adresezi.
● Se mulează pe stilul tău și se adaptează caracterului tău.
● Se preocupă și de asumarea informațiilor teoretice, nu doar a celor practice pe care ți le-ai însușit, adică are un real interes de a forma din tine un șofer în adevăratul sens al cuvântului.
● Are mașina curată și gata de ore de curs.
● Este atent și răspunde tuturor nevoilor tale, fiind responsabil și venind în întâmpinarea propunerilor tale referitoare la programul pe care îl poți urma.
Care sunt costurile totale pentru permisul auto
Analize medicale + avizul psihologic – 300 lei
Cazierul judiciar – nu se mai plătește din 2017
Școala de șoferi – 1.000 – 1.500 lei, în funcție de mașina pe care ți-ai ales să înveți să conduci
Închirierea mașinii pentru examen – 150-200 lei
Taxa de permis auto – 68 lei
Copii xerox + dosar – 20 lei
Dacă nu ești pregătit pentru o astfel de investiție, însă îți dorești să devii independent de transportul în comun, poți face școala de șoferi fără a face un efort ieșit din comun. Ai la îndemână un credit fără adeverință care te va ajuta să îți vezi visul mai aproape. Îndrăznește să crezi și să devii cel mai bun șofer din câți cunoști!