12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăTech160 de ani de la finalizarea primului cablu telegrafic subacvatic

160 de ani de la finalizarea primului cablu telegrafic subacvatic

La 5 august se împlinesc 160 de ani de la finalizarea primului cablu telegrafic subacvatic care făcea făcea legătura între SUA şi Anglia. Stabilizarea capătului vestic al primului cablu transatlantic a fost finalizată atunci când nava Niagra a ancorat pe coasta Newfoundland.

A fost una dintre cele două nave care au dus cablul în direcţii opuse. Câteva zile mai târziu, celălalt capăt al cablului a ajuns cu succes în Anglia.

La 16 august 1858, primul mesaj oficial care a traversat Atlanticul a fost trimis de regina Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, preşedintelui american James Buchanan. Din nefericire, semnalul a fost atât de slab şi greu de distins de zgomotul de fond încât a durat câteva ore pentru a transmite câteva cuvinte, potrivit todayinsci.com.

Cablul telegrafic a funcţionat timp de aproximativ patru săptămâni. Proprietarii au încercat să îmbunătăţească transmisia ridicând tensiunea de la 600 la 2.000 de volţi, topind izolaţia cablului. La 27 iulie 1866 a fost instalat un cablu îmbunătăţit, care a funcţionat cu succes aproape 100 de ani.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă