30 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăȘtirile zileiTulcea: PMP discută pentru eliminarea pensiilor speciale

Tulcea: PMP discută pentru eliminarea pensiilor speciale

“Credem că pensiile speciale sunt un furt, motiv pentru care azi (vineri – n. red.) vom discuta o nouă iniţiativă pe care o vom comasa cu campania privind alegerea primarilor din două tururi de scrutin. Vom solicita ca românii care semnează pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin să fie de acord şi cu eliminarea pensiilor speciale. Sunt cinci milioane de pensionari în ţara noastră, iar peste patru milioane de români primesc o pensie mizerabilă. Din acest motiv credem că pensiile speciale pentru politicieni sunt un furt”, a afirmat în deschiderea şedinţei liderul PMP.

Deputatul Tomac a amintit că PMP şi USR au contestat la Curtea Constituţională Codul Administrativ care prevede acordarea pensiilor speciale parlamentarilor şi aleşilor locali şi a mai spus că doreşte ca la începutul sesiunii parlamentare următoare să depună o iniţiativă legislativă pentru eliminarea acestor indemnizaţii.

“Le vom cere românilor să susţină acest demers pentru că vrem ca în mod onest toţi cei care beneficiază de pensii să le primească în funcţie de contributivitate”, a mai spus deputatul PMP.

Tomac a menţionat că iniţiativa legislativă pe care PMP o va depune în Parlament nu îi va viza pe deţinuţii politici, veteranii de război şi militarii care au acţionat în teatrele de operaţiuni.

Potrivit sursei, în cadrul campaniei pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin au fost strânse peste 450.000 de semnături, acţiunea PMP urmând să se încheie la sfârşitul lunii viitoare.

Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP se află analiza situaţiei privind înfiinţarea organizaţiilor municipale, orăşeneşti şi comunale, înfiinţarea organizaţiilor de seniori ale PMP, precum şi organizarea Şcolii de vară a organizaţiei de tineret a PMP.

Cele mai citite

Premierul PSD, Marcel Ciolacu, merge la Cluj, orașul primarului PNL Emil Boc. La Cluj începe construirea metroului și se extinde aeroportul

Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, participă, la Cluj Napoca, la inaugurarea a două proiecte planificate sub mandatul primarului Emil Boc (PNL). În ziua de 5...

VIDEO. Carlos Alcaraz a ajuns în semifinalele Roland Garros, acolo unde îl va întâlni pe italianul Sinner

Carlos Alcaraz merge ceas la Roland Garros. Spaniolul s-a calificat în semifinalele turneului din Franța, după o victorie în fața lui Tsitsipas cu 6-3,...

Klaus Iohannis l-a primit pe ministrul afacerilor externe al Bosniei și Herțegovinei, Elmedin Konaković

Preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a primit miercuri, 5 iunie 2024, la Palatul Cotroceni, pe ministrul afacerilor externe al Bosniei și Herțegovinei, Elmedin Konaković, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă