„Un asemenea eveniment trebuie sarbatorit cum se cuvine si, din an in an, tot mai bine si mai cu folos. Iar sarbatoarea de astazi este o sarbatoare liturgica imparateasca! Sarbatoarea vine sa suprapuna timpului obisnuit un timp incarcat de semnificatii, timpul lui Dumnezeu. In felul acesta, sarbatoarea devine timpul manifestarii lui Dumnezeu insusi, a prezentei Sale, a actualizarii misterului sarbatorit. Observam ca atat imnele liturgice ale Craciunului, cat si colinzile noastre nu folosesc timpul trecut, ci totdeauna prezentul: „Cerul si pamantul astazi, dupa cum spun proorocii, sa se veseleasca”; „Cerul si pamantul astazi s-au impreunat, nascandu-se Cristos” (Stihiri de la Litia sarbatorii); „Mare si uimitoare minune s-a savarsit astazi”; „Astazi Fecioara naste pe Facatorul a toate” (din Stihoavna Sarbatorii); „Astazi s-a nascut Cristos, Mesia, chip luminos”; „Veniti, astazi, credinciosii, sa saltam”; „Ca astazi ni s-a nascut/Domnul Cel far-de-nceput”. Prin urmare, nu este vorba doar de gazduirea unui eveniment al istoriei mantuirii, ci de actualizarea lui prin sarbatorire.
Sarbatoarea este un dar al lui Dumnezeu, pe care poporul dreptcredincios il primeste. Darul lui Dumnezeu pune, astfel, in lucrare puterile noastre, credinta noastra, iubirea noastra, intreaga noastra viata; sarbatoarea devine loc al intalnirii cu Dumnezeu, cu vesnicia.
