0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSef de la OPSPI Brasov, arestat

Sef de la OPSPI Brasov, arestat

Seful structurii de securitate al Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii din Industrie din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Sorin Crivat, a fost arestat, ieri, sub acuzatia de trafic de influenta. Potrivit Directiei Nationale Anticoruptie, Crivat, fost sef al Corpului de Control al Ministerului Integrarii Europene, a fost retinut si apoi arestat preventiv pentru 29 de zile, de catre Tribunalul Brasov.
Din probele adminstrate a reiesit ca, in perioada aprilie 2005-septembrie 2006, profitand de calitatea de functionar public, Crivat a primit, prin intermediari, 87.750 de lei noi (echivalentul a 30.816 euro) de la administratorul unor firme din domeniul petrolier, lasand sa se creada ca are influenta asupra mai multor functionari publici de la nivelul directiilor generale ale finantelor publice pentru a-i determina sa aprobe eliberarea unor autorizatii de utilizator final (documente necesare societatilor comerciale care achizitioneaza uleiuri minerale neaccizabile de la rafinarii).
De asemenea, precizeaza DNA Brasov, Crivat a lasat sa se inteleaga ca are influenta asupra organelor de control fiscal pentru oprirea unor eventuale controale.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă