8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialLudovic Orban va susține fabrica de decoruri de la Timişoara

Ludovic Orban va susține fabrica de decoruri de la Timişoara

Premierul Ludovic Orban va susţine alocarea de fonduri pentru o fabrică de decoruri la Timişoara care poate să genereze inclusiv venituri şi care poate să realizeze decoruri pentru orice instituţie de teatru sau de spectacol.

 Prim-ministrul, Ludovic Orban, s-a întâlnit, astăzi, cu Ada Hausvater, directorul Teatrului Naţional Timişoara, care i-a solicitat sprijinul pentru pornirea fabricii de decoruri, dar şi pentru Sala 2 care necesită unele investiţii.
 
„Am discutat despre fabrica de decoruri pe care sunt pe cale să o realizeze şi mi-au solicitat sprijin. O să vorbesc cu domnul ministru al Culturii să alocăm resursele necesare. Mi se pare o idee foarte bună care poate să genereze inclusiv venituri, să realizeze o fabrică care să producă decoruri care pot fi comandate de orice instituţie de teatru sau de spectacol şi voi sprijini acest proiect. De asemenea, am vorbit de Sala 2 care a fost transferată de Consiliul Local în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi de asemenea este necesară o investiţie pentru finalizarea Sălii 2 care este un loc aparte, care poate să creeze atractivitate pentru spectacole care sunt organizate acolo”, a declarat Orban.
 
Fabrica de decoruri de la Timişoara a fost inaugurată în anul 2012, însă nu a funcţionat din lipsă de fonduri. Acesta este un proiect finanţat de Ministerul Culturii, valoarea investiţiei fiind de 5.782.258 lei, fără TVA. Pentru început, aici ar fi trebuit să lucreze 20 de persoane, angajaţi ai Teatrului Naţional Timişoara.
 
Inaugurarea fabricii a fost făcută, în 2012, în prezenţa primarului municipiului Timişoara de la acea vreme, Gheorghe Ciuhandu.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă