23.6 C
București
miercuri, 5 iunie 2024
AcasăȘtirile zilei25 de migranţi ascunşi într-un microbuz, au fost prinşi la Vama Calafat

25 de migranţi ascunşi într-un microbuz, au fost prinşi la Vama Calafat

Duminică, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară un cetăţean sârb la volanul unui microbuz.

Şoferul transporta produse electronice din Turcia, pentru o societate din Cehia.

Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă al microbuzului, au fost descoperiţi ascunşi, printre cutiile cu produse electronice, 25 de cetăţeni străini.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt 24 de cetăţeni irakieni şi un turc -13 bărbaţi, 7 femei şi 5 minori – adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 39 de ani, iar minorii între 9 şi 17 ani. La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul a susţinut că nu ştia cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi şoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Cele mai citite

Andrei Năstase, fost ministru de Interne, vrea să candideze la Președinția Republicii Moldova, contra Maiei Sandu

Andrei Năstase, un fost ministru de Interne al Republicii Moldova, a anunțat că vrea să candideze pentru funcția de șef al statului, contra Maiei...

VIDEO. Avocata din Iași care a lovit intenționat un motociclist a ajuns în arest

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist și a fugit de la locul accidentului, într-un incident petrecut pe 30 mai,...

Ministrul de Finanțe și șeful Vămilor inaugurează scanerele de la vama Albița

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și președintele Autoritãții Vamale Române, Marcel Mutescu, merg în ziua de 4 iunie 2024 la vama Albița (județul Iași), unde...
Ultima oră
Pe aceeași temă