18.3 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Repetiţie generală pentru parada de Ziua Marinei Române

Constanţa: Repetiţie generală pentru parada de Ziua Marinei Române

Potrivit purtătorului de cuvânt al SMFN, Corneliu Pavel, anul acesta, festivităţile dedicate Zilei Marinei Române vor fi organizate simultan miercuri, începând cu ora 10,00, la Constanţa, Mangalia, Tulcea, Bucureşti, iar la Galaţi, de la ora 18,30.

“La Exerciţiul demonstrativ, organizat de Forţele Navale Române pentru a celebra public Ziua Marinei Române, anul acesta participă peste 40 de nave şi ambarcaţiuni, 15 aparate de zbor, de la bordul fregatelor şi de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, atât din structura Forţelor Aeriene Române. cât şi ale partenerilor britanici şi americani şi peste 3.000 de militari. De asemenea, anul acesta, în premieră, la defilarea Gărzii de Onoare, de pe faleză, vor participa şi plutoane de militari americani, britanici, italieni şi ucraineni, iar pe mare vor evolua, de asemenea, câte o navă militară americană şi ucraineană şi velierul italian Palinuro al Şcolii de Maiştri de Marină din Taranto”, a declarat Corneliu Pavel.

După încheierea ceremoniilor şi exerciţiilor demonstrative pe apă, în aer şi pe ţărm, dedicate Zilei Marinei Române, festivităţile vor continua şi în a doua parte a zilei, între orele 13,00-15,00, în Portul Tomis din Constanţa, unde marinarii militari vor organiza jocuri şi concursuri tradiţionale marinăreşti.

Ziua se va încheia cu tradiţionalul concert susţinut de Muzica Militară a Forţelor Navale, pe faleza din Constanţa, începând cu ora 20,00 şi retragerea cu torţe a marinarilor militari în intervalul orar 21,00-23,00, la Constanţa şi Mangalia.

Cele mai citite

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Primarii ar putea avea mandat de 5 ani, dacă deputații votează legea

Proiectul de lege care prevede mandate de 5 ani pentru primari, viceprimari, consilieri locali și județeni, respectiv președinți și vicepreședinți de consilii județene ar...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...
Ultima oră
Pe aceeași temă