25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăPoliticăMişcarea România Împreună strânge semnături pentru modificarea legilor electorale

Mişcarea România Împreună strânge semnături pentru modificarea legilor electorale

Mişcarea România Împreună propune modificarea legii electorale atfel încât cei din Diaspora să fie reprezentaţi de 12 parlamentari, nu doar de şase, cum prevede legea în acest moment

„În momentul actual Diaspora este reprezentată de şase parlamentari. Vrem un număr egal cu al parlamentarilor care reprezintă cele mai mici judeţe din România, precum Mehedinţi, Tulcea sau Covasna. Toate acele milioane de oameni din străinătate au şase reperezentanţi. Lucru acesta este inacceptabil şi am vrea să obbinem dublarea numărului de parlamentari, pentru Diaspora”, a declarat fostul ministru al Sănătăţii, membru fondator al Mişcării România Împreună, Vlad Voiculescu.

Iniţiativa cetăţenească propune ca românii aflaţi în străinătate, cu domiciliul în România să poată vota la alegerile parlamentare, din ţările în care se află

„Introducerea dureptului românilor care locuiesc în străinătate, dar care nu au renunţat la domiciliul din România să voteze pentru parlamentarele din judeţele de unde provin şi să poată să facă asta în străinătate. În momentul acesta, oamenii din judeţele care au rămas depopulate nu îşi pot exprima dreptul de vot, constituţional, doar dacă fac mii de kilometri să vină acasă”, a mai declarat Vlad Voiculescu.

A treia propunere a Mişcării România Împreună vizează alegerea primarilor în două tururi, după cum îşi doresc şi cei de la PMP, care deja strâng semnături pentru o astfel de modificare.

„Alegerea primarilor în două tururi. s-a vorbit mult despre asta. În momentul în care avem primari aleşi cu mai puţin de 20%, nu ştiu ce legitimitate ar putea să aibă acei primari”, a conchis fostul ministru al sănătăţii.

Iniţiativa cetăţenească are nevoie de 100 000 de semnături din cel puţin 12 judeţe, pentru a putea fi discutată în Parlament. Strângerea semnăturilor va începe pe 1 septembrie, după cum a anunţat Vlad Voiculescu

„Suntem convinşi că vom reuşi acest lucru relativ repede. În acest moment am obţinut deja avizul favorabil de la Consiliul Legislativ, strângerea de semnături începe la 1 septembrie”, a spus Voiculescu.

Cele mai citite

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor, în următoarele zile. Temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade...

Judecătorul care a cerut azil politic în Belarus. “Aici este un preşedinte foarte înţelept”

Un judecător polonez a cerut azi politic în Belarus, în contextulrelațiilor tensionate dintre Polonia și Belarus. El susține că acolo se află"un preşedinte foarte...
Ultima oră
Pe aceeași temă