Din punctul de vedere al capitolului clasic de economie, criticile aduse de autorii Raportului Comisiei Europene nu pot fi considerate, in general, noutati absolute pentru autoritatile de la Bucuresti. Deteriorarea mixului de politici macroeconomice, incetinirea procesului dezinflationist si a cresterii economice, adancirea deficitului extern, scaderea ritmului privatizarilor, lipsa de flexibilitate a pietei muncii care nu face fata competitiei de pe pietele Uniunii Europene, instabilitatea legislativa, in special pe partea fiscala, ce afecteaza mediul de afaceri, sunt cateva dintre atentionarile pe care de luni de zile BNR, FMI sau analistii economici le-au indicat drept slabiciunile cadrului macroeconomic. In plus, dintre societatile de stat, circa 1.950 inca produc pierderi si nu au fost eliminate de pe piata. Procedurile dificile si extrem de indelungate in justitie atunci cand se afla pe rol cauze legate de falimente sau procese comerciale, precum si tergiversarile in recuperarea TVA sunt alte elemente care afecteaza performanta economica. Pe de alta parte, la agricultura avem, in continuare, probleme uriase din cauza numeroaselor intarzieri generate de inertia fostului guvern, iar poluarea industriala ridica semne de intrebare asupra existentei unui numar mare de intreprinderi dupa momentul 2007. Dar si acestea erau lucruri foarte bine cunoscute la Bucuresti.
Ce poate fi, insa, privit ca o noutate fata de toate rapoartele de pana acum este includerea problematicii privind politica antitrust, tratata distinct in capitolul referitor la concurenta. De altfel, o atare referire poate fi considerata drept o confirmare fara echivoc a faptului ca Uniunea Europeana trateaza deja Romania ca pe un viitor membru al pietei comune. Si asta pentru ca politica antitrust este problema de concurenta cea mai importanta in UE, nu cea a ajutoarelor de stat.
Din fericire, desi contine evaluari critice, raportul nu face referiri la esecuri majore in aceste domenii, nu ridica intrebari asupra perspectivelor aderarii, ci isi pastreaza o pozitie constructiva. In paranteza fie spus, nota de optimism din documentul dat publicitatii la Bruxelles reflecta mai putin un succes al Guvernului, ci mai curand pozitia Uniunii Europene care doreste ca Romania sa i se alature in 2007.
Dincolo, insa, de Raportul in sine, de avertismentele sau de incurajarile incluse in document, autoritatile de la Bucuresti sunt datoare sa rezolve, in primul rand, problema competitivitatii. De claritatea si de eficienta aplicare a principiilor competitivitatii depinde, de fapt, statutul pe care il va avea, in viitor, Romania pe piata europeana: furnizor sau simplu consumator.
Ca atare, singurul pericol care poate exista este doar o relaxare prematura a autoritatilor romane. Mai sunt foarte multe de facut si, in plus, acordul cu Fondul Monetar International, o institutie cu o influenta deloc neglijabila asupra expertilor europeni, nu a fost inca finalizat. Vrem, nu vrem, colaborarea cu institutia internationala trebuie sa continue din motive “tactice”. Chiar daca echipa noastra de negociatori sau alti reprezentanti ai mediului de afaceri considera ca “lectiile” FMI sunt depasite, nu trebuie sa neglijam faptul ca, pe fondul unei lipse de specialisti in problemele tarilor emergente de la nivelul Comisiei Europene, s-a incetatenit tacit o recunoastere a recomandarilor Fondului. Iar la carentele pe care le avem la nivel macro, acordul cu FMI poate fi considerat chiar solutia salvatoare, care va ajuta la recuperarea decalajelor si, implicit, la rezolvarea problemelor ridicate de Comisia Europeana.
