7.4 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialNavodari - fara caldura si apa calda

Navodari – fara caldura si apa calda

Scandalul de la Ecoterm Navodari a ajuns in instanta. Astazi are loc o infatisare la Curtea de Apel, iar pe 6 octombrie, la instanta de fond.
Problemele au inceput in data de 25 iulie 2005, cand, intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Local Navodari, s-a emis Hotararea 133, prin care s-a numit un nou Consiliu de Administratie al societatii. La acea sedinta au participat doar 10 consilieri, toti membri ai Aliantei D.A., in timp ce cei noua membri PSD nici macar nu au fost convocati. Hotararea a fost atacata imediat in contencios administrativ. Consiliul de Administratie numit prin HCL 133 nu functioneaza legal, fapt dovedit si de judecatorul delegat al Oficiului Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta, care a emis incheierea 21571 din 4 august 2005, care suspenda cererea de inregistrare de mentiuni la SC TSP Ecoterm, adica de numire a noului CA. Pana in prezent, reprezentantii Consiliului Local si ai Primariei nu au depus nici un recurs. Pentru ca situatia sa fie si mai clara, in certificatul de mentiuni din data de 27 septembrie 2005, cu numarul de inregistrare 111423, emis tot de ORC, se precizeaza ca in functie este vechiul CA. Reamintim ca, potrivit legii, daca o hotarare a consiliului e atacata in contencios se suspenda punerea ei in aplicare pana la solutionarea cauzei in instanta. HCL 133 este atacata in instanta de grupul consilierilor PSD care nu au fost convocati la sedinta de directorul general si de catre Ecoterm Navodari. Primarul Traian Calapod impreuna cu CA propus in sedinta din iulie si cu reprezentanta asociatiilor de proprietari au intrat in forta in incinta societatii si au pus sigilii pe usa directorului general, pe usa contabilului sef si au intrat si in casieria centrala, cerand sa se faca monetarul. Conform prevederii Legii 131, CA devine operational dupa ce se inregistreaza la ORC si este publicat in Monitorul Oficial al Romaniei. „Pana atunci, hotararile sunt nule de drept si actiunile sunt de natura penala”, spune Mircea Suciu, directorul general al societatii. Prin urmare, conducerea legitima a Ecoterm s-a adresat instantelor de judecata. Plangerile ii vizeaza pe membrii CA: Tudorel Calapod (PD), Ioan Hanceanu (PD), Vasile Oancea (PD), Cristian-Stefan Popescu (PNL), Maria Gache (PD), dar si Dorina Daraban, presedintele Federatiilor Asociatiilor de Proprietari din Navodari (PD). Din cauza luptelor politice duse de membrii Aliantei D.A., acum, in pragul iernii, locuitorii din Navodari risca sa ramana fara caldura si apa calda menajera, servicii asigurate de SC TSP Ecoterm Navodari. Societatea asigura, in plus, salubritatea si deszapezirea. Luptele politice ii afecteaza direct pe cei peste 300 de angajati, care nu mai au siguranta zilei de maine. Aici lucreaza familii intregi care, daca ar fi lasate pe drumuri, ar muri practic de foame. In cazul Ecoterm se pare ca nu numai legea a fost lasata deoparte, ci si omenia.

Cele mai citite

Alexandru Mățan, seară de coșmar în MLS! Românul a ratat penalty-ul decisiv și Columbus Crew a fost eliminată din playoff

Alexandru Mățan, mijlocașul român, a ratat un penalty decisiv în meciul de playoff dintre Columbus Crew și New York Red Bulls, contribuind la eliminarea...

Andra Măruță a explicat de ce a renunțat la „Vocea României” după un singur sezon

Andra Măruță a fost parte din juriul emisiunii „Vocea României” alături de Smiley, Tudor Chirilă și Irina Rimes, dar a decis să renunțe după...

Harris închide campania în Philadelphia, Trump în Michigan. A început votarea

Ambele campanii proiectează optimism și se concentrează pe mobilizarea alegătorilor Campania a cunoscut întorsături uluitoare: două tentative de asasinat și o condamnare pentru fostul președinte...
Ultima oră
Pe aceeași temă