4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportPrimul raliul destinat mașinilor electrice, din România

Primul raliul destinat mașinilor electrice, din România

Se vor alinia cinci maşini, trei dintre ele fiind model BMW i3, unul Renault Zoe şi unul Nissan Leaf, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor competiţiei.

Sibiu Rally Romania reuneşte de joi până sâmbătă maşini clasice şi maşini de curse.

„Joi, 16 august 2018, va începe o nouă ediţie a competiţiei Sibiu Rally Romania, eveniment dedicat vehiculelor istorice, electrice şi maşinilor de curse. Etapă în calendarul internaţional al Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Istorice (FIVA) şi etapă în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România (RCR) şi în calendarul Automobil Clubului Român (ACR), Sibiu Rally Romania adună la start peste 60 de echipaje”, se arată în comunicat.

Potrivit organizatorilor, cea mai veche maşină din concurs este un Ford A din 1929 care va fi condus de Dan Siminie, iar printre modelele speciale care vor fi la start se mai numără şi un Ford A din 1930, un Porsche 356A din 1952, sau un Mercedes-Benz Unimog din 1958. În total, în competiţia de regularitate dedicată maşinilor clasice vor fi la start 40 de echipaje. Acestora li se adaugă alte 8 echipaje la categoria Young Timer cu maşini fabricate în perioada 1989 – 2018.

Calendar Raliul Sibiului

 Joi, de la ora 19.00, va avea loc startul festiv, iar vineri startul se va da la ora 12.00 şi sâmbătă de la ora 8.30. Sosirea în prima zi este programată la ora 19.30, iar sâmbătă sosirea va fi la ora 18.00, urmată la ora 20.30 de festivitatea de premiere.

Vineri, în prima zi de competiţie, traseul include o trecere prin Şura Mică, Ocna Sibiului, Mândra, Ludoş, Apoldu de Jos, Miercurea Sibiului, Dobârca, Poiana Sibiului, Tilişca, Sălişte, Sibiel, Orlat, Gura Râului, Răşinari şi Piaţa Mare din Sibiu.

Sâmbătă, participanţii vor descoperi cealaltă jumătate a judeţului, punctul culminant fiind urcarea pe Transfăgărăşan, până la Bâlea Lac, la o altitudine de 2.043 metri. De aici se va pleca spre Biertan, pe traseul Săsăuş – Chirpăr – Nocrich – Alţâna – Bârghiş – Pelişor – Richiş. După Biertan, concurenţii vor pleca spre Mediaş şi apoi vor reveni la Sibiu, în Piaţa Mare, pe traseul Şeica Mare – Slimnic – Şura Mare.

Pe perioada desfăşurării evenimentului se vor închide următoarele secţiuni de drumuri judeţene. Vineri: Călugăru’ (DJ 106J) – Păltiniş (DJ 106A) va fi închis în intervalul orar 15.00 – 18.00; Sâmbătă: Curmătura Ştezii – Arka Park (DJ 106A) va fi închis în intervalul orar 09.00 – 12.00).

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

România cade pe locul 17 în piața auto europeană a mașinilor electrice după reducerea subvențiilor

Eliminarea primei de 10.000 de euro din programul Rabla Plus a dus la o scădere drastică a vânzărilor de mașini electrice în România, care...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Cod roșu de viscol și vânt puternic: traficul rutier afectat grav în mai multe județe din țară

Circulația rutieră este puternic afectată, vineri, în mai multe zone ale țării din cauza viscolului și vântului extrem. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Ultima oră
Pe aceeași temă