Primaria municipiului Sibiu a trimis o propunere membrilor Uniunii Artistilor Plastici (UAP) de a primi in administrare unul dintre turnurile istorice ale orasului. Acest spatiu ar putea fi transformat, cu eforturi financiare mai mici sau mai mari, intr-o galerie de arta. Reprezentantii administratiei locale au afirmat ca aceasta este cea mai buna oferta de spatiu pe care ei o pot face filialei artistilor plastici, ce mai are in administrare si alte spatii primite de la administratia locala.
Edilii au raspuns astfel apelului lansat de membrii UAP Sibiu care au declarat ca au gasit un spatiu adecvat pentru sediu, situat in Piata Mare, insa locatia a fost refuzata de municipalitate. „Cu acel spatiu avem alte planuri. Primaria nu are nici o obligatie fata de artisti, iar spatiul din Piata Mare nu le va fi dat in nici un caz lor, deoarece exista alte planuri cu el. Dar au de ales intre Turnul Sfatului sau unul dintre cele trei turnuri istorice de pe strada Cetatii. Il pot reconditiona respectand legile referitoare la patrimoniu si le-ar putea fi pus la dispozitie chiar si in mod gratuit, fara chirie”, a spus purtatorul de cuvant al Primariei, Marius Constantin.
Aceasta este singura oferta locativa pe care municipalitatea este pregatita sa o faca filialei UAP, chiar si in conditiile in care reprezentantii artistilor plastici s-au aratat dispusi sa se lege cu lanturi in fata unor institutii publice pentru a protesta astfel fata de modul in care sunt tratati dupa evacuarea din spatiul detinut pe Bulevardul Balcescu.
Pe de alta parte, lumea artistica din judet a inceput sa se separe in tabere odata ce evacuarea UAP din spatiul detinut in centrul orasului a devenit o evidenta.