Consilierii locali ai Aliantei D.A. din Navodari au adoptat, in sedinta extraordinara din 25 iulie 2005, hotararea prin care s-a modificat componenta Consiliului de Administratie al CS TSP Ecoterm.
Directorul societatii, Mircea Suciu, care indeplinea si functia de presedinte al Consiliului de Administratie, considera ca hotararea adoptata este ilegala, in conditiile in care, chiar daca mandatul membrilor CA a expirat, ar fi trebuit reinnoit, in conditiile prevazute de lege.
Mircea Suciu sustine ca presiunile exercitate de primarul localitatii, Tudorel Calapod, legate de numirea unei noi conduceri la Ecoterm, au inceput imediat dupa alegerile generale. „Este vorba despre presiuni politice. Sunt presedintele organizatiei PRM Navodari, iar cu Ecoterm am un contract de munca de care trebuie sa se tina seama”, a declarat directorul societatii.
Cardasia de partid
Conducerea societatii TSP Ecoterm convocase pe 15 iulie o sedinta a Consiliului de Administratie, pentru a discuta problema mandatelor. Conducerea primariei a solicitat amanarea sedintei pana la data la care fusese programata intalnirea extraordinara a consilierilor locali. Mircea Suciu a declarat ca s-a conformat solicitarii, dar conducerea si membrii CA de la Ecoterm nu au fost invitati la sedinta la care au participat doar consilierii Aliantei si un reprezentant al PRM, nimeni altul decat consilierul juridic al Ecoterm, Cosmin Andrei, cu care s-a realizat cvorumul. Suciu spune ca in spatele „afacerii” s-ar afla chiar liderii judeteni ai PNL si PD, Gheorghe Dragomir si Stelian Dutu, care, conform practicii devenite politica de partid, au cazut de acord asupra acapararii conducerilor tuturor institutiilor si societatilor cu capital de stat sau aflate in subordinea administratiilor locale din teritoriu. In opinia lui Mircea Suciu, activitatea de manager a actualului primar al orasului Navodari lasa mult de dorit.
Primaria a adus societatea la sapa de lemn
Primarul de Navodari, Tudorel Calapod, este acuzat de Mircea Suciu de incapacitatea de a gestiona problemele orasului. In opinia directorului de la Ecoterm, Calapod este „primarul horelor si sarbelor, mai bun ca director de casa de cultura” decat administrator al unui oras, pentru care activitatea economica a Ecoterm este o mare necunoscuta. Directorul societatii a declarat ca, in ciuda maldarului de documente pe care le-a pus la dispozitia conducerii primariei, cu privire la situatia economica, Calapod nu a inteles nimic din ceea ce i s-a explicat, asa cum nu reuseste sa inteleaga problemele majore ale localitatii. Unul dintre marii debitori ai societatii este chiar Consiliul Local Navodari, care ar fi trebuit sa vireze in contul societatii aproximativ 50 de miliarde de lei. Datoriile si penalitatile inregistrate in scriptele Ecoterm sunt – spune Suciu – de doar 132 miliarde de lei si nu depasesc 180 de miliarde, asa cum sustine conducerea administratiei locale. Contabilul-sef al societatii a declarat ca pierderile din retea – veche de peste 20 de ani – sunt de 39 miliarde de lei, la care se aduga cele 50 de miliarde datorate de primarie, iar diferenta este reprezentata de datoriile abonatilor.
Jocuri de culise
Directorul Ecoterm a declarat ca situatia in care se afla se datoreaza si faptului ca a refuzat „avansurile” primarului cu privire la colaborarea „fructuoasa”. Suciu a respins propunerile de a da bani, prin formule la limita legii, primarului si apropiatilor acestuia, actionari la societati cu capital privat. Una dintre „gaselnite” a fost asigurarea incheiata de Ecoterm si Best Asig, pentru sase dintre autoturismele societatii, pentru suma de aprope 700 de euro. Directorul Ecoterm a declarat ca primaria a „colaborat” cu firma al carei actionar este Stelian Dutu, presedintele PD Constanta. Lista intocmita de Mircea Suciu cu privire la abaterile de la lege savarsite de conducerea administratiei locale Navodari este mult mai lunga si va face obiectul unei cercetari judecatoresti. Fostul director al TSP Ecoterm – Navodari a depus un memoriu la Prefectura Constanta, prin care informeaza asupra nelegalitatii hotararii Consiliului Local din 25 iulie, va sesiza instanta de contencios administrativ si va formula plangeri penale impotriva primarului Tudorel Calapod si secretarului primariei. Primarul a declarat, la randul sau, ca Ecoterm se afla in pragul falimentului, situatie la care s-a ajuns prin managementul defectuos constatat de reprezentantii Curtii de Conturi la inceputul acestui an.