19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiA murit cântăreața americană Aretha Franklin

A murit cântăreața americană Aretha Franklin

“Regina muzicii soul” s-a aflat în ultimele zile la domiciliu, sub îngrijiri medicale. 

Născută în Memphis, pe 25 martie 1942, Aretha Franklin a învăţat de la artiste ca Mahalia Jackson şi Clara Ward. A colaborat mai întâi cu casa de discuri Columbia, care nu a reuşit să îi încadreze vocea şi stilul. În 1966, s-a mutat la Atlantic Records, iar producătorul Jerry Wexler a reşit să o aducă în lumina reflectoarelor. În următorii doi ani, a devenit cunoscută în întreaga Americă şi în Europa.

„Lady Soul” – un simbol al mândriei persoanelor de culoare – a fost premiată de Martin Luther King, în timp ce imaginea sa a apărut pe coperta revistei Time. A lansat 41 de albume de studio, a colaborat cu nume precum James Brown, Dionne Warwick, Luther Vandross, Eurythmics şi Lauryn Hill. În anii 1980, a apărut în comedia „The Blues Brothers ”, a intrat în topuri cu „Who’s Zooming Who?” şi a lansat un duet cu George Michael, „I Knew You Were Waiting (For Me)”. În urmă cu doi ani, a interpretat melodia „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” la ceremonia Kennedy Center Honours, organizată de Barack Obama, preşedinte al Statelor Unite.

Coverul piesei „Respect” a lui Otis Redding a devenit, în interpretarea ei, un imn feminist care a transformat-o într-un simbol al mişcărilor pentru drepturile civile şi ale femeilor. În 1987, ea a devenit prima femeie care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.  În 2015, a primit Presidential Medal of Freedom.

A câştigat, între altele, 18 premii Grammy, iar după o carieră de şase decenii a anunţat – în 2017 – că se retrage.

Cele mai citite

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...

Biden îl primește pe Iohannis la Casa Albă. România urmează să cumpere din SUA avioane F-35 de 6,5 miliarde USD

Președintele României, Klaus Iohannis, va fi primit de președintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în ziua de 7 mai 2024, într-un moment în...

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...
Ultima oră
Pe aceeași temă