15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiGospodarii inundate în județul Suceava din cauza ploilor torenţiale

Gospodarii inundate în județul Suceava din cauza ploilor torenţiale

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, inundaţiile s-au produs după ce un pârâu şi-a ieşit din matcă, iar pompierii militari au intervenit pentru a evacua apa şi a decolmata mai multe podeţe.

Judeţul Suceava s-a aflat, joi după amiaza, sub mai multe coduri now casting de vreme severă imediată.

Pompierii militari au intervenit şi miercuri pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din municipiul Câmpulung Moldovenesc, dar şi în localitatea Volovăţ, după ce pârâul Valea Seaca a ieşit din matcă în urma ploilor torenţiale.

Tot miercuri, pe drumul judeţean DN 17, în zona Câmpulung Moldovenesc, s-a circulat pe un singur fir, alternativ, iar pe DJ 175B (Transrarău), doar pe sensul de coborâre, accesul pe sensul de urcare fiind restricţionat.

Potrivit IPJ Suceava, restricţiile de circulaţie au fost impuse în zona pârâului Valea Seaca din Câmpulung Moldovenesc, dar şi pe Transrarău, din cauza precipitaţiilor abundente şi a fenomenelor meteo periculoase înregistrate în ultimele ore.

Transrarăul, drumul judeţean ce face legătura între DN 17 şi Masivul Rarău, a fost blocat temporar, miercuri, din cauza aluviunilor produse în urma scurgerilor de pe versanţi.

Miercuri seara a fost emis un nou cod galben de furtună pentru zona de munte a judeţului Suceava, fiind vizate zona de peste cota 1.800 m şi localităţile Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Vama, Vatra Moldoviţei, Fundu Moldovei, Frumosu, Dorna Candrenilor, Pojorâta, Dorna-Arini, Iacobeni, Sadova, Poiana Stampei, Cârlibaba, Breaza, Coşna, Ciocăneşti.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă