Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, format in prezent doar din 19 alesi, in urma demisiei celor 12 consilieri PD si PNL, este convocat maine, de presedintele institutiei, Gheorghe Marinescu (PSD), in sedinta ordinara. Anuntata inca de acum 7 zile, intrunirea are 6 puncte pe ordinea de zi dintre care, de departe, cel mai important este cel privind schimbarea unor membri ai PNL si PD din AGA si CA de la firma care administreaza drumurile judetene, SC „LDP” SA, subordonata institutiei. Un alt punct „fierbinte” pe ordinea de zi il constituie cel privind rectificarea bugetului CJ pe anul 2006, ce-l are ca initiator chiar pe Marinescu.
Prin rectificarea bugetului urmeaza ca primariilor sa le fie repartizate sumele de care au nevoie pentru a plati salariile restante ale dascalilor din perioada 2001-2004, drepturi castigate de acestia in urma unor procese care au dovedit aplicarea gresita a Statutului personalului didactic.
Un alt proiect propus spre dezbatere tot de presedintele CJ se refera la aprobarea contului de executie bugetara pe anul 2005 al institutiei, dar si aprobarea bilantului contabil pe anul 2005 la Regia Autonoma Judeteana de Apa „Aquabis”. Cel putin in primul caz, este nevoie de votul a doua treimi dintre consilieri intrucat hotararea are caracter patrimonial, fiind necesara si prezenta celor 4 alesi independenti: Lazar Ciroie (ex-PSD), Viorel Marginean (ex-PRM), Nicolae Stan Iuga (ex-PD) si Traian Morariu (ex-PRM). Cel putin trei dintre acestia – Ciroie, Morariu si Marginean – au anuntat ca nu vor participa la sedinta intrucat sustin demersul celor 12 demisionari din PD si PNL, care au recurs la acest gest pentru a forta dizolvarea Consiliului Judetean si organizarea de alegeri anticipate. Mai putin probabil este ca lor sa li se alature Nicolae Stan Iuga, demisionar din PD.
Gestul celor trei ar putea fi justificat si de un alt proiect introdus pe ordinea de zi de catre Marinescu si care se refera la desemnarea imputernicitilor Consiliului Judetean la SC „Lucrari Drumuri si Poduri” SA Bistrita. Presedintele institutiei vrea sa-i inlocuiasca, astfel, pe oamenii PNL-PD care au fost numiti in Adunarea Generala a Actionarilor si Consiliul de Administratie al firmei imediat dupa ce Alianta a dobandit majoritatea de voturi in CJ. Acestia nu trebuie sa fie neaparat consilieri judeteni, dar cum functiile sunt indemnizate, ele sunt ravnite de reprezentantii tuturor partidelor care, prin AGA si CA-uri, reusesc sa mai aplaneze din nemultumirile membrilor de partid.
Consilierul independent Traian Morariu, prezent, la sfarsitul saptamanii trecute, la conferinta de presa a PD, a declarat ca nu se va prezenta la sedinta, dar a negat faptul ca ar exista o intelegere intre independenti ca pozitia tuturor sa fie aceeasi.
De cealalta parte, presedintele Gheorghe Marinescu (PSD) si vicepresedintele Ionel Tompa (PC) au facut un apel ca toti alesii sa isi onoreze obligatia prevazuta de lege si sa se prezinte la lucrari, intrucat cel putin rectificarea bugetara este esentiala in acest moment. „Daca ne vin profesorii la usa sa protesteze ca nu isi iau banii, ii trimitem la sediile PD si PNL”, a amenintat Tompa.
Cu toate acestea, potrivit liderilor Aliantei „D.A.”, CJ nu poate fi convocat deoarece, prin demisia unei treimi dintre alesi, forul judetean „nu exista”.