Aceasta piesa a lui Matei Visniec a fost publicata in cel mai recent volum de teatru al acestuia, “Mansarda la Paris cu vedere spre moarte”. Spectacolul creat de teatrele “G.A. Petculescu” din Resita, “Nottara” din Bucuresti si Theatre de la Presqu'ile Granville a fost gandit de Michel Vivier, un regizor francez, creatorul teatrului citat. Piesa lui Visniec vizeaza cenzura in comunism, dar si incercarea de “profilaxie” a gandirii libere prin spalarea intensa si intensiva a creierelor, cu care se insarcineaza tot felul de comitete si comitii de benevoli, pensionari sau nou-nascuti, pe langa comisiile si agentii politiei politice. Personajul principal este marele regizor rus Vsevolod Meyerhold, surprins in momentul cand pregateste o premiera cu “Richard al III-lea”. Comisii succesive constata actualizarea povestii lui Richard si deci subversivitatea spectacolului. Presiunile se fac asupra marelui regizor din toate partile: mama sa, tatal sau, politia politica, pana si nou-nascutul sau se apuca sa-l “prelucreze”, iar intre timp, in cosmarele sale, Meyerhold se intalneste cu “generalisimul”, adica Stalin, care se poarta parinteste, cum ii sta bine unui tatuc. Inutil sa mai spunem ca, finalmente, regizorul este arestat si executat, nu inainte ca dramaturgul sa mai aiba un prilej de sarcasm la adresa oamenilor simpli, ca gardianul-sef Vikenti, care vor sa-i impuna si intelectualului creierele lor spalate deja cu detergentul ideologiei comuniste.
Michel Vivier a realizat un tur de forta de intelegere artistica a fenomenului asupra caruia Matei Visniec isi aplica sarcasmul sau negru de data aceasta. Regizorul francez a pus in miscare o adevarata masinarie, foarte veridica, foarte convingatoare, de distrugere a libertatii gandirii, in care Alexandru Repan, in rolul principal, e, poate, un pic prea resemnat, un pic prea distant, dat fiind ca dramaturgul imagineaza totul ca pornind de la un cosmar al regizorului. Cunoscutul actor are farmecul sau, insa si-l trage inspre sine pe Meyerhold. Activ si convingator este interpretul lui Richard, Ion Haiduc, trecandu-si personajul prin diverse momente si stari, de la ezitare si supunere la colaborarea cu cenzorii. Un virtuoz al comediei se dovedeste Sorin Cocis, in rolul gardianului-sef Vikenti, analfabet si convins de adevarurile regimului. Ioana Craciunescu, in rolul Taniei, sotia lui Meyerhold, are mobilitate si reuseste sa-si transmita personajul in sala; scena nasterii, excelent gandita de regizor, se retine si ca o parodie imensa, ubuesca, in urma careia apare un Tandarica obraznic, ce reia unele dintre stereotipurile regimului. Aparitii notabile mai au si Sorin Fruntelata, in rolul Generalisimul, Camelia Ghinea, in sufleuza, Stefan Abrudan, in tatal lui Meyerhold, si Iustina Prisacaru, in mama acestuia. Constantin Bery si Florin Ruicu apar in mantale lungi de piele, cand in “Richard III”, cand in “actualitatea” piesei, in roluri de agenti KGB sau NKVD, cum s-o fi chemat atunci masinaria infernala. Spectatorul are prilejul sa auda vocea unui actor roman plecat demult in Franta, Bogdan Stanoevici, precum si pe cele ale lui Matei Visniec si Michel Vivier in varianta franceza a spectacolului, care se va juca in ianuarie la Bucuresti si apoi in turneu in Franta.
Spectacolul invie, pentru cei care l-au trait, un cosmar inca viu in memorie, acela al cenzurii, cu explicatia de ce aceasta e intr-un fel pentru carti si in alt fel pentru spectacole, unde publicul poate sa traiasca febra comuna a revoltei. Matei Visniec si Michel Vivier au construit un fel de matriosca, din care iese un alt spectacol de teatru, un cosmar, un spectacol de marionete-oameni si una propriu-zisa, in persoana nou-nascutului, totul reusind sa creeze starea de spaima continua pe care i-o insufla artistului, dar si cetateanului, un regim totalitar cum era cel stalinist. Luminile lui Herve Mazelin, ca si decorurile pe care acesta le-a reali zat impreuna cu regizorul, muzica altui prigonit de Stalin, Sostakovici, creeaza o atmosfera sumbra, cea a unei lumi schematizate spre a fi mai bine stapanita.
