18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleStagiunea de jazz "Artist in Residence", la ARCUB în septembrie

Stagiunea de jazz “Artist in Residence”, la ARCUB în septembrie

“Am ales titlul acestei stagiuni, ‘Jazzul – O istorie vie’, gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieţii şi realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiştii creatori. Muzica improvizată este rodul unor acumulări de ordin muzical, psiho-afectiv, intelectual, ele fiind diferite de la un artist la altul. Pe scenă, în timpul interpretării, aceşti factori dau greutate şi un farmec aparte actului creator. Proiectele prezentate în cadrul stagiunii emană fiecare ‘o istorie vie’ a artiştilor. Deşi diferite, istoriile vii de la ‘Artist in Residence’ sunt marcate toate de aceleaşi valori – creativitate, libertate, tradiţie, ele constituindu-se astfel într-o alchimie a întregii tradiţii muzicale a jazzului”, a declarat saxofonistul Cristian Soleanu, curator al stagiunii, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de ARCUB.

Prima parte a stagiunii conţine o serie de şase concerte organizate în perioada septembrie – decembrie, la Sala Mare ARCUB.

În concertul de deschidere, pe 13 septembrie, Soleanu aduce un omagiu celebrului Johnny Răducanu alături de alţi cinci jazzmani din România – pianistul Albert Tajti, saxofonistul Paolo Profeti, trombonistul Florian Radu, toboşarul Vlad Popescu şi la contrabas Ioan Baranga. Concertul “I Remember Johnny” poartă titlul piesei compuse de Cristian Soleanu, care în 2018 a fost premiată la secţiunea Jazz a UCMR.

“Prin prezentarea în orchestraţii noi ale unor compoziţii precum ‘Blues Monday’, ‘Pe Olt’, ‘Jocul ţambalelor’, ‘October Song’, ‘Joc’, am intenţia de a păstra, în memoria publicului, imaginea vie a lui Johnny Răducanu. Un muzician care avea o imensă bucurie de a cânta, bucurie pe care o dăruia de fiecare dată celor cu care împărţea scena”, a spus Cristian Soleanu.

Programul va continua pe 4 octombrie cu Inbar Fridman Trio (Israel) – “Winter Breaks”, 18 octombrie: Alex Simu Quartet – “Echoes from Bucharest”, 8 noiembrie: Sebastian Burneci Quartet – “I Dream that I Am Awake”, 22 noiembrie: Alessandro Rossi Group (Italia) – “Emancipation” şi 13 decembrie: dublu concert Sanem Kalfa/George Dumitriu – “Dance”.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB. Tichetele au preţul de 35 de lei (categoria I). Elevii, studenţii şi pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (categoria a II-a). Studenţii de la Conservator şi elevii de la şcolile de muzică pot beneficia de acces gratuit la concertele de jazz, în limita locurilor disponibile. Accesul se face în baza legitimaţiei de elev/student, în seara concertului, după intrarea în sală a spectatorilor deţinători de bilete. În acest sens rezervarea locurilor în avans nu este permisă.

Cele mai citite

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă