Pentru investigatii tomografice, pacientii Spitalului de urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava mai au de asteptat. Pentru a doua oara in ultimele doua luni, piesa necesara repunerii computerului in functiune, o placa de baza s-a dovedit incompatibila.
Directorul interimar al Spitalului de Urgenta „Sfantul Ioan cel Nou” Suceava, economistul Costica Dascaliuc, ne-a declarat ca „si de aceasta data, piesa cu probleme, o placa de baza, s-a dovedit incompatibila cu sistemul computerului tomograf aflat in dotarea spitalului. Directorul tehnic al firmei Medrom Medical Systems S.R.L, prezent si el la Suceava, impreuna cu colegul sau, a incercat timp de o zi si o noapte sa-l faca sa functioneze”. Cei doi specialisti s-au declarat invinsi, cel putin pentru inca doua saptamani, pana cand va fi trimisa o noua piesa pentru dispozitivul medical. „Am incercat sa le explic reprezentantilor firmei ca acest aparat este absolut necesar unui spital judetean si ne-au promis ca vor face tot posibilul ca acesta sa redevina functionabil. Cand vor ajunge la Bucuresti, vor intocmi un raport detaliat al situatiei de la Suceava firmei producatoare, in incercarea de a se depista cauza problemei,” a declarat Costica Dascaliuc. Costurile ultimei reparatii se ridica la 390 milioane lei vechi si includ pretul placii de baza si manopera, cheltuieli suportate din bugetul spitalului. Tomograful este „tras pe dreapta” din primavara acestui an si de atunci se incearca repunerea lui in functiune. Costurile de reparatii si intretinere sunt destul de mari pentru bugetul restrans al spitalului, dar suportabile, posibilitatea achizitionarii unuia nou, performat, fiind complet exclusa. Aparatul a intrat in dotarea spitalului din anul 2000 si la scurt timp dupa punerea in functiune a inceput sa aiba probleme si asta pentru ca aparatul nu este de cea mai buna calitate. Acum bolnavii care au nevoie de investigatii tomografice sunt trasportati la unitatile spitalicesti din Iasi cu ambulanta fapt care duce si la ingreunarea activitatii acestui serviciu.