19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiDebitul Dunării va fi în scădere în următoarea săptămână

Debitul Dunării va fi în scădere în următoarea săptămână

Conform hidrologilor, până pe 29 august, ora 7:00, în aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului în scădere pe sectoarele Gruia – Tr. Măgurele şi Hârşova – Tulcea şi relativ staţionare pe sectorul Zimnicea – Cernavodă, iar în a doua parte a intervalului vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Vadu Oii şi relativ staţionare pe sectorul Brăila – Tulcea.

Totodată, în intervalul 23 – 29 august 2018, pe râurile din România, debitele medii zilnice vor fi în general staţionare, exceptând a doua parte a intervalului de prognoză când vor fi în creştere pe majoritatea râurilor, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, mai însemnate cantitativ.

Hidrologii avertizează că pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici, în special din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă şi cu caracter torenţial.

Potrivit prognozei pe trei luni emisă de INHGA, debitele râurilor din ţară se vor situa în luna august la valori peste mediile multianuale lunare, iar în septembrie vor fi între 80% şi 100%, în timp ce în luna octombrie regimul hidrologic va consemna valori între 50 şi 80% şi debitul Dunării va fi între 2.200 şi 4.000 de metri cubi/secundă (mc/s).

În luna august 2018, regimul hidrologic se va situa în general la valori peste mediile multianuale lunare, mai mici pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Arieş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera (80-100%) şi pe cele din bazinele hidrografice Cerna, Motru, Desnăţui şi Bârlad (50-80% din normalele lunare).

Cele mai citite

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...

Spania, ţara din UE cu cea mai mare speranţă de viaţă. Ce loc ocupă România

Datele furnizate de Eurostat, agenția comunitară de statistică, arată că Spania se situează în fruntea Uniunii Europene în ceea ce privește speranța de viață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă