25.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialComisia ONU a primit amenintari

Comisia ONU a primit amenintari

Consiliul de Securitate a avut marti seara primele consultari privind urmarile raportului magistratului german Detlev Mehlis, seful Comisiei internationale de ancheta asupra asasinarii fostului premier libanez, Rafic Hariri. Mehlis a declarat presei, dupa ce a fost audiat in Consiliul de Securitate, ca asasinarea, la 14 februarie, a lui Hariri „a fost organizata de responsabili ai securitatii siriene si libaneze”. Numele unor inalti responsabili sirieni din anturajul presedintelui Assad au fost citate intr-o versiune confidentiala a raportului acestei comisii, oferita presei de delegatia britanica la ONU. Mehlis a regretat aceasta scapare, considerand-o „eroare tehnica”, si a refuzat sa discute despre rolul precis al apropiatilor presedintelui sirian. A subliniat insa ca detine „un numar considerabil de probe” in legatura cu implicarea siriana in moartea lui Hariri, ca urmare a unui „act terorist”.
El a dezvaluit ca aceasta comisie de ancheta, al carei mandat a fost prelungit pana la 15 decembrie, a primit amenintari, considerate serioase de catre personalul care asigura securitatea membrilor sai.
Siria respinge acuzatiile, dar, aflata in fata unor posibile sanctiuni internationale, a promis ca va coopera.
Mai mult, presedintele sirian, Bashar al-Assad, a promis, in scrisori trimise la Washington, Paris si Londra, ca va remite justitiei, „pe baza unor dovezi concrete”, orice sirian implicat in moartea lui Hariri. Franta si SUA au pregatit un proiect de rezolutie, caruia i s-a raliat si Marea Britanie, in care se cere Siriei sa aresteze orice sirian suspectat de a fi implicat in asasinarea fostului premier libanez, propunand si sanctiuni individuale contra suspectilor, continand si o amenintare discreta cu sanctiuni economice fata de Damasc. Dar proiectul are putine sanse sa fie adoptat.
Chiar in seara cand Mehlis si-a prezentat raportul care incrimineaza Siria, liderul de la Damasc a telefonat la Moscova presedintelui rus, Vladimir Putin, vorbind despre „spiritul de cooperare” al tarii sale si cerand ca raportul sa nu fie utilizat de anumiti membri ai Consiliului de Securitate drept un instrument servind alte obiective. Efectul a fost imediat. Ieri, Moscova, care are drept de veto in Consiliul de Securitate, a facut cunoscut ca va face „totul” pentru ca ONU sa nu adopte sanctiuni contra Siriei.

Cele mai citite

ANAF trece la impuneri din oficiu pentru venituri nedeclarate din 2021

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale poate fi făcută, atunci când contribuabilul nu depune declarația obligatorieANAF va începe, începând...

Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu președintele Indiei, Droupadi Murmu: Anul 2028 a fost desemnat Anul Inovației România-India

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a avut vineri o întrevedere cu președintele Indiei, Droupadi Murmu, aflată în vizită în România, pentru a discuta despre...

Fostul șef TAROM respinge acuzațiile ministrului Transporturilor: Un alt buget ar fi dus compania direct spre faliment

Bogdan Costaș, fostul director general al TAROM, susține că bugetul companiei a fost elaborat corect și în acord cu planul de restructurare acceptat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă