19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSocialCasa generalului Constantin D. Nicolescu, construită la 1890, scoasă la vânzare

Casa generalului Constantin D. Nicolescu, construită la 1890, scoasă la vânzare

Casa a fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, parte importantă a creaţiei arhitecturale româneşti din acea perioadă, şi amplasată în zona istorică Cişmigiu, pe strada Ştirbei Vodă, la aproximativ 300 de metri de Parcul Cişmigiu. 

Imobilul a aparţinut generalului Constantin D. Nicolescu, personalitate marcantă în vremea domniei regelui Mihai, un exemplu de dăruire şi patriotism, fost căpitan în regimentul de cavalerie din Primul Război Mondial, decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul” şi Ordinul “Legiunea de Onoare”, comandant militar al Bucureştiului, secretar general în Ministerul Apărării şi fost dizident în Mişcarea Naţională de Rezistenţă împotriva comunismului, fiind în cele din urmă arestat şi condamnat iar întreaga familie persecutată de regimul comunist.

Camerele mari şi luminoase, cu dispunere circulară, prevăzute cu arcade şi coloane impozante, redau nobleţea anilor sfârşitului de secol XIX şi început de secol XX. 

Construcţia a scăpat de marea demolare ordonată în 1987 de Nicolae Ceauşescu. Înconjurată de o curte de peste 500 de mp, somptuoasa reşedinţă are o suprafaţă de 1.150 de mp, împărţită în 16 camere uriaşe, cu o dispunere circulară, în care se remarcă arcadele şi coloanele de dimensiuni impresionante pentru o casă particulară. 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă