Este cel mai ciudat text pe care l-a scris vreodată: povestea unei încercări pe care unii ar considera-o la limită, care a durat un an și care nici acum nu este o simplă amintire. Poate că a fost una dintre cele mai mari cumpene de până acum, deși, în logica inimii, sensul fatalist al unor termeni din sfera oncologică s-ar putea domoli, de fapt, într-un context firesc. Chiar și atunci când sunt diagnostice.
„Fără melodramă, fără frică”, spune Chris Simion-Mercurian. Frica, oricum, nu este nimic mai mult decât o lipsă de iubire. Iar dezamăgirea – o lipsă de generozitate. Omul se cunoaște în situațiile-limită, spune regizoarea, vorbind despre o experiență ce ține de depășirea limitelor și de cunoaștere profundă de sine.
„Ideea de a documenta în fotografii perioada cu care m-am confruntat a fost a Cătălinei Flămânzeanu. Și, într-adevăr, fotografiile sunt foarte sugestive. Ideea de a adăuga și text a fost a medicului meu oncolog, care, văzând că gândesc pozitiv, m-a încurajat să scriu, că poate, poate se inspiră și alții. La final, adunăm roadele: un album care reunește fotografii și texte, publicat sub titlul «Care dintre noi?», va fi lansat pe 2 octombrie, la Librăria Cărturești din București. De asemenea, în luna decembrie vor fi lansate un roman și un spectacol de teatru, cu titlul «Care dintre noi sunt eu?». Sursa de inspirație: experiența recentă”, spune Chris Simion-Mercurian.
Pentru că ne definim, de fapt, prin ceea ce construim, și nu prin ceea ce distrugem, două dintre proiectele cele mai îndrăznețe ale regizoarei Chris Simion-Mercurian sunt gata la start. Festivalul Undercloud – fondat de Chris Simion-Mercurian în anul 2008 și probabil cel mai important eveniment dedicat teatrului independent din România – reunește, la cea de-a XI-a ediție, importante companii de teatru contemporan din România, Anglia, Franța, Portugalia, Polonia, Israel sau Hong Kong.
Pe lângă spectacole de teatru, spectacole-lectură, workshop-uri, conferinţe sau lansări de carte, anul acesta sunt și două ingrediente noi: dans şi performance. Vor fi reluate eforturile și pentru G53, teatrul al cărui proiect arhitectural a câștigat, la Marsilia, unul dintre cele șapte premii puse în joc la cea mai prestigioasă competiție internațională pentru arhitectură și design sustenabil. A fost ales din peste 5.000 de proiecte depuse din toată lumea spre jurizare, iar premiul este acordat pentru prima oară unui proiect din România.
„Am făcut o pauză din cauza operației, a chimioterapiei și a radioterapiei. Este visul meu și nu-l voi abandona. Îmi doresc să las ceva în urmă generațiilor care vin. Ne definim prin ceea ce construim, nu prin ceea ce distrugem. Vom demara campania de strângere de cărămizi în octombrie. Cei care vor să facă parte din comunitatea noastră pot intra pe www.grivita53.ro. Crezul e același: To build or not to be”, spune Chris Simion-Mercurian.
RL: „Oamenii de astăzi trăiesc într-o experiență atât de epidermică și de superficială, încât nu conștientizează că o acțiune pe care aleg să o facă, cu ură, se poate întoarce asupra lor, îi poate lovi, urât de tot. Pe ei, personal, peste o perioadă de timp sau pe cei dragi lor. Habar nu au, spun: «Asta e, am făcut-o, mergem mai departe», până nu li se întâmplă ceva care nici nu știi de unde vine”, spuneai de curând. Consideri că, la un moment dat, tu ai învățat să alegi…
Chris Simion-Mercurian: Toți știm când trebuie să ieșim dintr-o experiență toxică sau expirată, când nu e cazul să intrăm în relații care nu ne sunt necesare, când nu mai suntem atenți și mergem pe principiul „se poate oricum” și tot așa. Dacă vrem să-i luăm locul lui Dumnezeu, trebuie să ne asumăm riscul. Dacă alegi să te minți, alegi și ce decurge din asta. Iluzia îți menține confortul, comoditatea, dar nu are legătură cu firescul. Greșeala face parte din exercițiu, din evoluție. Nu greșești dacă nu te implici. Dacă ești jucător, inevitabil greșești. Important e să nu rămâi încremenit în alegeri eronate, să înveți din ele și să mergi mai departe altfel.
Când știi că o încercare se apropie de sfârșit? De pildă, cea mai recentă prin care ai trecut tu este pe cale să devină acum o amintire?
Cred că te referi la cancerul de sân. Am primit vestea firesc, am luat-o exact cum a venit, fără melodramă, fără frică. Nu m-am revoltat, nu am întrebat: „de ce mie?”. Chiar mi s-a părut normal să trec prin asta. La cum a fost viața mea la un moment dat… m-am încadrat perfect în acest diagnostic. Să nu mai zic că a existat și un fel de „avertisment” cu ani în urmă, ca o premoniție. Dar m-am crezut Dumnezeu și am zis că pot să duc orice. Slavă Domnului că m-am oprit la timp și că nu s-a terminat altfel. Dumnezeu îți dă exact ce ai nevoie, trebuie doar să vezi asta. Pentru mine cancerul nu e o boală, e un dar. Într-un timp foarte scurt mi-a reamintit ce e important și ce nu, m-a ajutat să arunc la coș balastul și m-a convins să iert. În afară de asta, l-am avut și îl am alături necondiționat pe soțul meu, Tiberiu, care a făcut împreună cu mine toți pașii acestei perioade. Și când nu ești singur… lupta e alta. Apoi, cei din jur care mi-au fost alături, de la mama, familie, la prieteni. Toată perioada tratamentului am simțit lumina rugăciunilor care erau pentru mine. M-am simțit iubită întruna. Și neîncetat l-am ținut de mână pe Dumnezeu. Am fost cât de activă am putut în acest an plin de încercări, am scris, am repetat, am scos trei spectacole („Diseară la 7” la Tea-
trul de Comedie, „Copilul lui Noe” de Eric Emmanuel Schmitt la Teatrul Metropolis și „Cu ce vă servesc?” de Pascal Bruckner pentru G53 – Primul teatru construit împreună), am trăit durerile ca pe șanse de depășire a limitelor fizice și psihologice, am găsit sensul în fiecare moment, am văzut cu umor multe din situațiile imposibile și nu am deznădăjduit. Dumnezeu mă iubește! E ca a doua naștere.
Ai înfruntat cu liniște inclusiv acest tip de momente, care ar fi zdruncinat, poate, credința altora. Pare a fi o vreme în care oamenii mizează, mai degrabă, pe întâmplare. În ce fel de logică crezi tu?
În logica inimii. Niciodată nu am lăsat rațiunea să mă conducă și bine am făcut. În inimă locuiește Dumnezeu. Ne definim în momentele-limită, nu în cele de rutină. Când e simplu și frumos, toți suntem buni și minunați. Sinceritatea mi-am câștigat-o fiind lașă, forța mi-am redobândit-o fiind slabă, fericirea de astăzi este rezultatul unei etape de încercări și suferință. Nu e corect să pui în cârca altuia nefericirea ta. Ceea ce trăim este rezultatul opțiunilor pe care le facem. Responsabilitatea este a noastră, nu a celuilalt. Dacă vrem un vinovat neapărat când nu ne convine ceva, să ne ducem să ne uitam în oglindă, nu să arătăm cu degetul spre celălalt. Frica este lipsă de iubire. Dezamăgirea este lipsă de generozitate.
E un curaj, probabil, să spui asta, de vreme ce pare o idee generoasă aceea de a chestiona totul. Consideri că există lucruri care, până la urmă, e mai bine să rămână necercetate?
Limita ne-o stabilim singuri, nu există limită impusă. Fiecare duce cât poate sau cât vrea. Infinitul ne bate la ușă în fiecare secundă. Aripi avem, slavă Domnului. Depinde de noi la ce înălțime vrem să zburăm.
Dincolo de orice încercare, ai anunțat cea de-a 11-a editie a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, care se desfășoară până pe 31 august, la ARCUB-Gabroveni din București. Anul acesta, evenimentul adaugă două noi secțiuni, de dans și performance, și include pentru prima oară producții autohtone independente, din afara Bucureștiului. Ne poți vorbi despre această ediție?
10 ani am încercat să construim o stare, acum o trăim. 10 ani am aproximat, am căutat, acum suntem ceea ce ne doream să fim. Un festival inovator, fresh, cu spirit tânăr, cu experiențe, cu întâlniri. Există programul pe site, pe www.undercloud.ro. Și există și o ofertă foarte cool 1+1. La casa de bilete a festivalului, de la Arcub Hanul Gabroveni, la un bilet cumpărat cu card Raiffeisen primești unul cadou.
