19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalUna dintre prioritățile lui Biden pentru România este renunțarea la vize, susține...

Una dintre prioritățile lui Biden pentru România este renunțarea la vize, susține Rosapepe

James Rosapepe, fost ambasador al Statelor Unite în România, estimează că Administraţia Biden va avea un plan de reformă a sistemului de imigraţie în SUA, care va include și programul de renunțare la vize (Visa Waiver) pentru cetățenii anumitor țări.

În acest context, diplomatul James Rosapepe consideră că și cetățenii români vor putea beneficia de această scutire de vize.

“Cred că se vor face mari eforturi pentru reforma imigraţiei în general şi cred Visa Waiver ar putea face parte din asta”, a precizat fostul ambasador.

James Rosapepe a făcut aceste precizări într-o conferință pe Zoom, alături de Institutul Cultural Român, dedicată aniversării a 140 de ani de relaţii diplomatice între SUA şi România.

James Rosapepe era ambasador în România în anul 1999, la momentul în care Joe Biden, pe atunci senator, a venit în vizită în România.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

O fetiță s-a născut cu două forme de cancer

O fetiță s-a născut cu mai multe pete mov pe corp, iar în timp s-au dovedit a fi două forme de cancer. Amelia Topas, acum...
Ultima oră
Pe aceeași temă