21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalPreședintele filipinez Duterte, încă o glumă proastă despre violuri

Președintele filipinez Duterte, încă o glumă proastă despre violuri

Duterte, care a atras numeroase critici după ce mai făcuse în trecut glume despre viol, a dorit să-şi întărească, în timpul unui discurs pe care l-a susţinut joi în provincia centrală Cebu, afirmaţiile conform cărora el a eradicat infracţiunea în oraşul său natal Davao din sudul ţării. „Ei spun că în Davao au avut loc multe violuri. Atâta timp cât aici sunt multe femei frumoase, vor exista şi o mulţime de cazuri de viol”, a declarat preşedintele filipinez.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque, a declarat că această afirmaţie nu trebuie luată în serios, în condiţiile în care se ştie că Duterte face multe glume. „Nu cred că ar trebui să dăm prea mare importanţă la ceea ce a spus preşedintele glumind”, a afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că oamenii din afara regiunii nordice Luyon au de obicei „un simţ al umorului diferit” şi „nu prea iau lucrurile în serios”.

Gabriela, un grup pentru apărarea drepturilor femeilor din Filipine, şi-a exprimat îngrijorarea că „cea mai recentă etalare flamboaintă a misoginiei” de către Duterte pune mai multe femei din Filipine în pericol de a fi violate.

„Preşedintele Duterte a trimis încă o dată un mesaj periculos şi distorsionat în ultima lui remarcă despre viol, conform căreia frumuseţea femeii este cauza violului”, a subliniat grupul într-un comunicat. „O persoană care găseşte plăcere în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi şi găseşte umor în a înjosi femeia şi a-i încuviinţa pe violatori nu este făcut să fie preşedinte”, adaugă grupul.

Cele mai citite

ANAF a publicat Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe portalul propriu Ghidul asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Conform...

Joe Biden, discuție telefonică cu Benjamin Netanyahu

Preşedintele american Joe Biden a discutat duminică la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, prilej cu care şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de securitatea...

Alegerea Care Controlează Viitorul Copilului

Una dintre primele și cele mai importante decizii pe care le iau părinții după nașterea unui copil este modul în care vor hrăni...
Ultima oră
Pe aceeași temă