In semn de recunostinta pentru contributia deosebita a reginei Maria la realizarea Marii Uniri de la 1918, brasovenii, reprezentati de primarul lor de atunci, dr. Karl Schnell, au daruit la 1 decembrie 1920 Castelul Bran familiei regale romane, care l-a stapanit vreme de douazeci si sapte de ani. La 10 ani dupa proclamarea republicii, castelul a devenit muzeu. Aflat in posesia familiei regale, edificiul a suferit transformari arhitecturale, intre 1920 si 1930, spre a deveni o moderna resedinta de vara, fiind dotat cu toate utilitatile necesare. De curand, acest monument istoric a fost revendicat de mostenitorii principesei Ileana, fiica reginei Maria.
Am incercat sa aflam ce se va intampla cu castelul de la directorul lui, dl Narcis Dorin Ion.
Partea opaca
Solicitandu-l pe dl director, se-cretara domniei sale a raspuns ca e ocupat, ca vorbeste la alt telefon. In asteptarea dlui Ion, am auzit urmatorul dialog:
– Va cauta de la „Romania libera”.
– Spune-le ca tocmai plec.
Secretara revine in telefon:
– Alo, imi pare rau, dar dl director tocmai iese pe usa. Are o problema urgenta.
Fara comentarii.
Partea semiopaca
Am plecat la Bran pentru a stoarce de la dl director tot ce poate spune despre viitorul statut al monumentului istoric. Iar nu am avut noroc, domnia sa nefiind prezent in castel. Intr-un tarziu, am reusit sa-l gasim la telefon, unde a raspuns scurt:
– Nu eu sunt in masura sa va raspund, ci Ministerul Culturii si Cultelor. Intrebati-l pe dl secretar de stat Virgil Nitulescu!
– Dar dvs. nu aveti nici o opinie personala?
– Nu.
In fine, transparenta!
Dl Virgil Nitulescu nu se afla in sediul Ministerului Culturii si Cultelor, astfel ca l-am abordat pe dl Dan Nicolae, seful Serviciului Monumente din Directia Generala a Patrimoniului Cultural National. Pentru exactitate, redam informatiile primite cuvant cu cuvant:
„Cred ca mostenitorii nu intentioneaza, chiar daca se retrocedeaza, sa ocupe, in regim privat, spatiile din castel. Eventual, cred ca pot solicita retinerea unor spatii private, definitiv sau sezoniere, dupa caz. Mai cred ca nu e in intentia lor nici din punct de vedere economic si nici moral sa fie evacuat muzeul. Sper ca se va gasi o solutie de mediere intre mostenitori si institutia muzeului pentru conce-sionarea, inchirierea sau darea in comodat institutiei publice care administreaza astazi monumentul istoric, cu mentinerea functiunii de muzeu.
O varianta: daca cele de mai sus, privind intentiile mostenitorilor, nu se vor verifica, e posibil ca viitorii proprietari, in cazul in care se retrocedeaza, sa doreasca sa vanda monumentul istoric. Acest lucru nu se poate face decat in conditiile legii, cu exercitarea dreptului de preemtiune al statului, respectiv al MCC, sau al autoritatilor publice locale, dupa caz.
Deocamdata, procesul e in curs. Instanta e cea care hotaraste.
Consider ca, fata de punctul de mai sus, institutiile statului, respectiv autoritatile publice locale, ar trebui sa fie pregatite si pentru aceasta varianta, in cazul in care sunt informate din timp, avand in vedere ca procedurile de asigurare a fondurilor la bugetul de stat sunt inca destul de complicate. In situatia-limita, sa speram ca se va gasi un Mecena care sa achizitioneze monumentul istoric, caruia sa-i mentina functiunea de muzeu al Branului”.