Problema bunei administrari a oricarei afaceri – si presa este o mare afacere! – necesita un complex de elemente intrunite simultan. Orice abatere de la „amalgamul optim” duce la derapaje terminate in faliment. Totul depinde de calitatea oamenilor care fac treaba, corelata cu capacitatea conducatorilor de a le smulge randamentul optim.
Pentru ca si economia romaneasca duduie indiferenta la spasmele politice, problema calitatii personalului de conducere se pune cu tot mai multa acuitate. A devenit, de fapt, o problema legata direct de profit. Companiile, ca si trusturile de presa, trebuie sa recunoasca sub ce masca se ascund managerii buni si sa inceapa selectia lor in functie de aceste masti.
In ajutorul companiilor vine expertul japonez J.S. Ninomiya, cu un studiu privind tipologiile de lideri de firme si legatura directa dintre randamentul lor, personalitatea lor si profitul general al intreprinderii. Ninomiya identifica sase tipuri distincte de manageri descrisi intre „locomotiva de firma” si conducatorii neinsemnati.
Bestiarul bunului management
Nasul. Chiar daca spiritul de echipa si managementul participativ sunt promovate in tot mai multe firme si comunitati de afaceri, stilul Nasului predomina inca, mai ales in Romania. Nasul tipic pretinde controlul organizatiei sale, precum si loialitatea exemplara a angajatilor. Subordonatii au o libertate limitata in cadrul indatoririlor de rutina, insa ordinele vin intotdeauna „de sus”.
Strutul. El iubeste statu-quo-ul si se teme de dezacorduri. El spera intotdeauna ca marile probleme se vor indeparta de la sine, timp in care prefera sa-si bage capul in nisip – salvandu-se in orice fel de munca – decat sa priveasca neplacerile din jur. Strutul e mai ingrijorat de opinii de rang superior care ii determina prestatia profesionala, decat de aspecte morale legate de subordonati. Acestia se multumesc adesea cu rutina, slabind initiativa, imaginatia si, implicit, productivitatea.
Tipul „Fa-o chiar tu!”. Acesta doreste sa faca el totul, mai ales operatiunile cele mai provocatoare. Singurele lucruri pe care le deleaga altora sunt cele triviale sau cele ce necesita calitati cu totul speciale. Din pacate, el devine siesi indispensabil.
Domnul Amanunt. Va dori intotdeauna sa stie ce anume fac subordonatii. Si asta, in detaliu! Scopul acestui tip este sa stie mereu mai mult decat subalternul, fapt ce il determina sa ia decizii „in cunostinta de cauza”. Acesti tipi sunt atat de ocupati cu detaliile subalternilor in particular incat adesea devin incapabili sa conduca si sa coordoneze grupuri de orice marime.
Politicianul. Multora dintre noi ne place politicianul ca sef pentru ca ne spune mereu ceea ce dorim sa auzim. Superiorii lor ii doresc in preajma pentru acelasi motiv. Politicienii tind mereu sa depaseasca acest stil pentru a-si mentine succesul, uitand ca exista in orice domeniu un prag critic.
Arbitrul. Arbitrii au adesea succes, chiar lucrand cu grupuri mari, pentru ca pozeaza in oameni care au o profunda intelegere a celor umane, mai ales a lucrurilor conflictuale. Ei cred in echipa si in deciziile luate in echipa. Au o slabiciune pentru compromis in momente critice. Tind sa fie atat de prietenosi cu subordonatii incat aceasta atitudine aduce prejudicii companiei.
Castorul inflacarat. Acesti manageri isi masoara calitatea muncii in functie de numarul de scrisori si de rapoarte pe care le produc, precum si de cat de mult si de intens muncesc subordonatii. Managerii castori construiesc in jurul lor „diguri” care intrerup fluxul comunicational si, din efortul de a controla mereu, impiedica mersul lin si placut al propriei organizatii.